Senatorul PMP Traian Băsescu a declarat sâmbătă, la congresul la care şi-a anunţat retragerea de la conducerea partidului, că lasă moştenire 'obiectivul reîntregirii ţări', subliniind că poporul român are datoria să facă această unire.
"Obiectivul reîntregirii ţării este obiectivul pe care îl las moştenire acestui partid. Este ceea ce eu cred că românii trebuie să facă pentru a fi bine şi pentru a-şi restabili demnitatea şi forţa de popor. Popor care, când vrea, lucrurile se întâmplă. Este poate cel mai îndrăzneţ obiectiv pe care românii şi-l pot fixa astăzi. Avem toate condiţiile s-o facem", a declarat Băsescu.
El a subliniat faptul că unirea României cu Republica Moldova reprezintă o datorie a poporului român şi este un 'obiectiv de demnitate naţională'.
"Cred eu că nu există obiectiv mai important pentru un partid politic românesc decât reîntregirea ţării. Este un obiectiv faţă de care şi oamenii politici, dar şi poporul român sunt datori istoriei noastre. Este greu ca unui politician să îi spună unui popor că are datorii. Eu astăzi îi spun poporului român că are datoria să facă din reîntregirea ţării cel mai important obiectiv. Vreau să ştiţi că acesta este un obiectiv de demnitate naţională, un obiectiv la care avem dreptul să aspirăm şi un obiectiv pe care nu ni-l poate interzice nimeni", a mai spus Băsescu, conform agerpres.
Senatorul consideră că este de datoria "generaţiei noastre" să reîntregească ţara, aşa cum au făcut-o şi înaintaşii noştri în urmă cu 100 de ani.
"O să vedeţi mulţi demagogi vorbind despre Republica Moldova ca despre o ţară care prezintă mai puţin interes. O să vedeţi foarte mulţi oameni neinformaţi, spunând: Dar putem noi suporta costurile pentru reunificarea ţării? O să vedeţi pe foarte mulţi spunând: Dar nu ne interesează, n-o vrem. Ori, eu vă spun că în istoria naţiunilor, sunt şi momente de demnitate. Aşa cum un moment de mare demnitate a fost crearea României Mari, este datoria generaţiei noastre să reîntregească ţara, aşa cum au făcut-o acum 100 de ani înaintaşii noştri. Ei au putut, iar noi de ce nu putem? Alte naţiuni au putut iar noi de ce nu putem? Vă aduc aminte, şi folosesc intenţionat această formulare destul de dură, că astăzi poporul român trăieşte după voinţa lui Stalin şi Hitler, în două ţări, despărţiţi de Prut, pentru că aşa au vrut Stalin şi Hitler, pentru că aşa au semnat Molotov şi Ribbentrop", a adăugat Băsescu.
Traian Băsescu lasă partidului obiectivul unirii cu Republica Moldova
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

1.608
'Nu a fost o tocmeală'. Consilierul lui Nicușor Dan rupe tăcerea despre negocierile cu Zelenski
1.608

1.552
Jocuri politice pe banii țării! Lider PNL: PSD împreună cu AUR şi Simion au pus la cale o conspiraţie prin care vor să facă bugetul României ţăndări
1.552

628
Primarul Capitalei anunță actualizarea chiriilor pentru locuințele "convenabile", după 20 de ani: "Am propus un amendament"
628

2.832
Theodor Stolojan, lecție pentru guvernanți: 'Scăderea accizelor la carburanți ar fi o greșeală. Nu pot să protejez întreaga populație'
2.832

964
DOCUMENT: Criza carburanților ajunge pe masa coaliției: plafonare de preț, subvenție la pompă și repornirea Petrotel, propuse de ministrul Energiei
964

5.238
Gigi Becali îl face praf pe George Simion după scandalul pe tema dislocării de trupe SUA în România: 'Bă, dacă sunteți suveraniști apărați-vă singuri. Nu mai mergeți să dați mâna cu oamenii'
5.238

2.948
FOTO Premierul Bolojan a răbufnit pe şantierul liniei de cale ferată din vestul țării, unde sunt întârzieri: Trebuie date penalități! Este o lipsă de mobilizare a celor doi constructori
2.948

1.678
Fostul ministru al Energiei explică ce se întâmplă cu gazul din Neptul Deep după controversele apărute: 'Se salvează niște costuri'
1.678

107
Deputatul AUR Andrei Gușă: "Sistemul a decis implicarea de facto a României în două războaie în mai puțin de 24 de ore! Vrem pace!"
107

33
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu: Îmi fac podcast; va fi seara, în afara orelor de muncă
33

32
Ministrul apărării, Radu Miruţă, s-a întâlnit cu noul ambasador al SUA în România: Prezenţa militară americană în ţara noastră, alături de investiţiile SUA în domenii strategice contribuie la consolidarea securităţii naţionale
32

1.715
Thuma (PNL) cere un buget echitabil pentru județul Ilfov: „Am obligația să apăr interesul cetățenilor”
1.715

1.675
Diana Buzoianu face curățenie la malul mării: Plajele din România nu trebuie să fie Vestul Sălbatic. Am găsit ţevi care intră în mare / Atac la autoritățile locale
1.675















Comentează