În contextul pandemiei de coronavirus, este necesar ca statele membre ale UE să pregătească un sistem unic de acţiune, coordonat de Comisia Europeană (CE), care să asigure diminuarea numărului de victime omeneşti, continuarea activităţilor economice şi creşterea încrederii populaţiei în capacitatea Uniunii de a gestiona astfel de crize, a declarat fostul preşedinte Traian Băsescu.
"Este necesar ca statele membre sa pregătească un sistem unic de acţiune la nivelul UE, convenind că sistemul se va afla în coordonarea CE (...). Esenţială este aplicarea soluţiilor organizatorice care să asigure diminuarea numărului de victime omeneşti, continuarea activităţilor economice şi creşterea încrederii populaţiei în capacitatea Uniunii de a gestiona pandemiile", a scris miercuri europarlamentarul pe pagina de Facebook.
Potrivit lui Băsescu, CE ar trebui să întocmească şi să finanţeze o strategie de implementare a unor programe care să vizeze creşterea capacităţii industriale a UE de a produce echipamente şi materiale medicale, în cantităţi suficiente pentru a acoperi nevoile statelor membre în momente de criză pandemică, fără a apela la importuri extracomunitare.
În opinia sa, CE va trebui să crească flexibilitatea sistemului medical european pentru a-şi ridica în scurt timp capacitatea de internare şi tratare a tuturor bolnavilor în momente de criză pandemică, iar prin programe de cercetare se va realiza reducerea gradului de dependenţă de importuri a industriei farmaceutice a UE şi, acolo unde nu este posibil din lipsa unor materii prime, "CE va finanţa şi va constitui rezerve pentru cel puţin luni".
Europarlamentarul a mai afirmat că CE trebuie să asigure creşterea capacităţii sistemelor medicale de a amplasa rapid capacităţi spitaliceşti mobile, autonome, pentru tratarea tuturor oamenilor afectaţi de epidemii/pandemii cât mai aproape de focarul de infecţie.
Băsescu a mai propus creşterea capacităţii armatelor UE de a pune la dispoziţia sistemelor medicale a statelor membre spitale mobile de campanie care să poată fi dislocate şi amplasate oriunde este nevoie pe teritoriul UE şi pregătirea corpului medical militar al statelor membre pentru a participa şi a se integra rapid în sistemele publice de sănătate în cazul unor pandemii/epidemii.
Potrivit acestuia, statele membre NATO vor asigura, în următorii ani, cheltuirea a 2% din PIB pentru nevoile armatei prin investiţii în sistemele medicale militare, sisteme care trebuie sa fie convertibile şi compatibile cu sistemele civile.
"Se vor aloca resurse financiare suficiente pentru cercetare în vederea creării de vaccinuri prin care sa fie imunizată populaţia UE, dar şi pentru a fi puse la dispoziţia statelor sărace (...). Comisia va constitui stocuri de rezervă cu medicamente, echipamente şi materiale sanitare care sa poată fi utilizate în primele zile ale pandemiei, până când industria îşi va creşte capacitatea de producţie la nevoile statelor membre. Finanţarea rezervelor se va face din bugetul UE. În sistemul de planificare a resurselor materiale şi financiare, CE va avea în vedere şi nevoile ţărilor candidate şi a ţărilor din Parteneriatul Estic", a mai afirmat Traian Băsescu.
Traian Băsescu: Este necesar ca statele membre să pregătească un sistem unic de acţiune la nivelul UE
Explorează subiectul
Articole Similare

1.080
Bolojan încă nu a redus comisia pentru investiții străine: restructurarea promisă din iulie vine abia prin OUG
1.080

3.988
Decrete blocate la Cotroceni: Judecătorii din penal, ținuți forțat în funcție de Nicușor Dan (surse)
3.988

2.125
Ministrul Economiei: „Austeritatea este inevitabilă”. Ce urmează pentru taxe și salarii în 2025
2.125

8.196
Ponta atac dur după Conferința de la München: „O asemenea bătaie de joc la adresa intereselor României nu a mai existat”
8.196

3.082
Marcel Ciolacu aruncă săgeți de la Buzău către Ilie Bolojan: 'Astâmpără-te! Ori suntem bărbați de stat, ori suntem niște fete mari și ne plângem'
3.082

3.388
Nicușor Dan vs Maia Sandu: cum a ajuns Chișinăul să conteze mai mult decât Bucureștiul la Conferința de Securitate de la München
3.388

2.356
Rareș Bogdan îi pune condiții lui Bolojan: „Trebuie să se consulte și să ne informeze, nu poate să ia deciziile în spatele ușilor închise”
2.356

61
Ministrul Apărării: România va continua să rămână ferm angajată în aprofundarea cooperării cu Japonia
61

1.099
Băluță își anunță intențiile privind Primăria Capitalei. Ce spune acum despre o candidatură în 2028
1.099

828
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, promite prețuri bune la gaze, după liberalizarea pieței: Romgaz să vină cu o ofertă bună
828

1.616
Câciu îl acuză pe Bolojan că „a coafat” deficitul: A mutat sumele din PNRR în decembrie ca să arate mai bine cifrele
1.616

2.593
Ministrul Energiei face dezvăluiri: Plafonarea la energie și gaze din ultimii patru ani a fost jumătate din deficitul anului 2026
2.593

96
Diana Tușa: Investițiile fără stimulente fiscale nu pot susține economia
96
















Comentează