Mai multe persoane ar fi murit într-un azil de bătrâni care a fost inundat sâmbătă în sud-vestul Japoniei, într-o perioadă în care această ţară este devastată de ploi torenţiale, inundaţii şi alunecări de teren, au anunţat companii mass-media nipone, citate de DPA şi AFP.
În mod oficial, până la ora transmiterii acestor informaţii a fost raportată o singură victimă, în timp ce alte 17 persoane au fost găsite "fără semne vitale", o frază folosită adeseori în Japonia pentru desemnarea unor victime înainte ca decesul acestora să fie confirmat în mod oficial de către autorităţi, a anunţat postul public de radioteleviziune NHK.
Toate victimele locuiau în provinciile Kumamoto şi Kagoshima, grav afectate de intemperii şi aflate pe una dintre insulele principale ale Japoniei, Kyushu. Peste 200.000 de persoane din aceste regiuni au fost somate să îşi părăsească locuinţele şi să se refugieze în adăposturi.
Autorităţile au raportat şi dispariţia altor persoane în cele două provincii, precizează postul NHK, fără să dezvăluie însă numărul exact al rezidenţilor dispăruţi.
Imagini filmate din aer de televiziunea japoneză arată şuvoaie de apă şi noroi care au acoperit locuinţe, străzi, automobile şi porţiuni ale unui pod.
Cartiere întregi au fost inundate, mai multe clădiri au fost luate de ape, iar numeroşi copaci au fost smulşi din rădăcini. Serviciile de urgenţe au evacuat cu ajutorul unor elicoptere mai mulţi rezidenţi care s-au refugiat pe acoperişurile caselor lor.
Serviciile de telefonie mobilă au fost întrerupte şi mii de locuinţe au rămas fără electricitate în cursul dimineţii de sâmbătă.
Ploile torenţiale care au căzut în ultimele zile în această zonă au făcut ca râul Kuma din provincia Kumamoto să iasă din matcă şi să provoace inundaţii severe.
Armata a fost mobilizată pentru a oferi sprijin serviciilor de urgenţe.
Meteorologii din Tokyo au emis cel mai înalt nivel de alertă pentru multe zone ale capitalei nipone.
Prim-ministrul Shinzo Abe a anunţat în cadrul unei întruniri de urgenţă că aproximativ 10.000 de soldaţi vor fi trimişi în zonele afectate şi că autorităţile locale vor distribui populaţiei afectate de inundaţii alimente şi produse de primă necesitate.
Ploile torenţiale vor continua să afecteze mai multe regiuni ale Japoniei până duminică, 5 iulie.
Tragedie în Japonia - Mai mulți bătrâni dintr-un azil au murit în urma inundațiilor
București
11°C
Articole Similare

165
Se formează încet o nouă alianță anti-SUA în Orientul Mijlociu: planul pus în mișcare de Iran
165

27
Iranul amenință SUA și Israel: 'Forţele noastre armate sunt ferm determinate să dea inamicului o lecţie memorabilă'
27

2.798
Se încinge scandalul între Trump și președintele Israelului: Este un tip slab și jalnic/ „Demnitatea, independența și suveranitatea” Israelului nu sunt de vânzare
2.798

1.441
Încă o carte detonează familia regală britanică: Regina Camilla, prințul Harry și controversata Meghan Markle sunt în centrul atenției
1.441

49
Franţa începe primul tur al alegerilor locale: Test important în perspectiva alegerilor prezidenţiale de anul viitor
49

64
Poliţia iraniană spune că a reţinut 54 de agitatori monarhişti în mijlocul unui val de arestări
64

3.117
"Părăsiți imediat zona!" - Iranul anunță atacuri asupra porturilor din Emiratele Arabe Unite
3.117

2.356
Noi atacuri iraniene în Orientul Mijlociu - "Ținte cheie" în Emiratele Arabe Unite, Bahrain şi Qatar
2.356

2.772
Primul transport de ajutoare al Moscovei către Iran - Ajutorul a fost solicitat de Teheran
2.772

2.831
Aliatul lui Trump, Richard Grenell, demisionează din funcţia de preşedinte al Centrului Kennedy: cine este și ce spunea despre România
2.831

6.669
Războiul din Orientul Mijlociu se poate extinde - Iranul amenință direct Ucraina: Acest lucru a transformat întregul său teritoriu într-o țintă legitimă
6.669

3.068
Israelul anunță intrarea în faza decisivă a conflictului din Iran
3.068

86
Presiunea datoriilor apasă Europa - Cum ar putea rezista crizei energetice
86
















Comentează