Tragedia de la Crans-Montana: FC Metz anunţă că unul dintre tinerii săi jucători a suferit „arsuri grave”

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 01-01-2026 22:51

Actualizat: 01-01-2026 23:14

Article thumbnail

Sursă foto: wikipedia

FC Metz a anunţat, într-un comunicat emis joi, că unul dintre tinerii săi jucători a fost victimă a teribilului incendiu care a avut loc la Crans-Montana, în Elveţia, în noaptea de 31 decembrie.

Tahirys Dos Santos, în vârstă de 19 ani, originar din Mont-Saint-Martin, în departamentul Meurthe-et-Moselle, a suferit „arsuri grave” în urma tragediei. În prezent, el este internat în Germania, unde a fost transportat cu avionul, potrivit news.ro.

„Profund afectaţi de această veste, conducerea, jucătorii, antrenorii şi angajaţii clubului sunt şocaţi şi îşi unesc gândurile pentru a le adresa lui Tahirys, în aceste momente în care el se luptă cu suferinţa”, scrie clubul din Metz.

FC Metz precizează că lucrează „în colaborare cu autorităţile medicale, pentru a permite repatrierea lui Tahirys la spitalul Mercy, aproape de casa lui”.

Aproximativ „40” de persoane au fost ucise şi „aproximativ 115 rănite” în incendiul care a izbucnit în noaptea de Revelion într-un bar din Crans-Montana, Elveţia, au indicat autorităţile. Joi, Ministerul Afacerilor Externe a indicat că „doi francezi se află printre răniţi”.

În ceea ce priveşte tânărul jucător, FC Metz cere „respectarea vieţii sale private” şi precizează că va da veşti „în cazul unei evoluţii semnificative a stării sale de sănătate”.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri