Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a dispus prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă emise pe numele celor trei bărbaţi români care apar în reportajul realizat de televiziunea britanică Sky News.
Iniţial, pe 2 septembrie, Curtea de Apel Bucureşti a decis să nu mai prelungească arestul în cazul celor trei şi a hotărât eliberarea lor sub control judiciar, însă ÎCCJ a anulat această decizie prin admiterea contestaţiei procurorilor DIICOT.
Aurelian Mihai Szanto, Attila Csaba Pantics şi Levente Pantics se află în arest preventiv din 12 august, ei fiind acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi comunicarea de informaţii false.
Aurelian Mihai Szanto a jucat rolul de intermediar între jurnaliştii britanici şi presupuşii traficanţi de arme, iar Attila Csaba Pantics şi Levente Pantics apar cu feţele acoperite în materialul Sky News, în care descriu şi manipulează armele de foc oferite spre vânzare.
De asemenea, trei membri ai echipei de la postul de televiziune britanic care au participat la realizarea reportajului au fost puşi sub urmărire penală de procurorii DIICOT pentru săvârşirea infracţiunii de comunicare de informaţii false.
Potrivit DIICOT, la începutul lunii iulie 2016, Aurelian Szanto, cetăţean român rezident în Marea Britanie de mai mulţi ani, a fost contactat telefonic de către un jurnalist britanic, pe care-l cunoscuse anterior, care i-a propus să lucreze ca translator pentru postul Sky News. Respectivul jurnalist i-a spus că intenţionează să realizeze un documentar despre traficanţii de arme şi i-a cerut să găsească persoane dispuse să prezinte arme de foc. Deşi Szanto a replicat că nu are posibilitatea de a prezenta arme militare, ci doar arme de vânătoare deţinute legal de un prieten de-al său din România, respectivul jurnalist a fost de acord. În aceste condiţii, Szanto a luat legătura cu prietenul său Attila-Csaba Pantics, care a fost de acord cu solicitarea, urmând ca prezentarea armelor să o facă împreună cu vărul său, Levente Pantics.
Procurorii mai spun că jurnaliştii britanici i-au oferit lui Aurelian Szanto suma de 2.000 de euro, pentru realizarea "investigaţiei jurnalistice", din care acesta a oprit 1.000 euro, iar restul de 1.000 euro urma să fie împărţit între Attila Pantics şi Levente Pantics.
Pentru realizarea reportajului, începând cu data de 29 iulie, pe aeroportul din Târgu Mureş au sosit cu o cursă aeriană mai mulţi jurnalişti britanici, ce au fost preluaţi de Szanto cu un autoturism închiriat special pentru această activitate.
După ce au fost preluaţi, între jurnalişti şi însoţitorii acestora s-au purtat discuţii privind detaliile filmării, iar lui Aurelian Szanto i s-a cerut ca persoanele care apăreau în calitate de "traficanţi de arme" să poarte cagule.
Totodată, acestuia i-au fost precizate întrebările şi răspunsurile pe care ar fi trebuit să le dea aşa-zişii traficanţi, inclusiv preţurile pentru unele tipuri de arme.
"Tot jurnaliştii au mai cerut ca filmarea să se realizeze într-o zonă izolată, împădurită şi cu dealuri, autovehiculul cu care se deplasau contrabandiştii să nu aibă numere de înmatriculare, iar armele să fie acoperite cu o pătură. Întrucât jurnaliştii britanici au solicitat să fie prezentate arme militare marca AK, inculpatul Pantics Attila-Csaba i-a cerut unei alte persoane să-i împrumute o armă marca UM Sadu, cal. 7,62X39, armă cu destinaţia 'colecţie' pe care acesta o deţinea legal. Deşi arma era deţinută în mod legal, acesta nu era abilitat, potrivit dispoziţiilor legale, să părăsească domiciliul ori să o împrumute altor persoane", precizează DIICOT.
Ancheta mai relevă că, odată îndeplinite cerinţele jurnaliştilor britanici, în dimineaţa zilei de 31 iulie 2016, Aurelian Szanto s-a deplasat cu autovehiculul închiriat la hotelul în care se aflau cazate patru persoane din echipa postului britanic de televiziune.
Împreună cu aceştia, Aurelian Szanto s-a deplasat din direcţia municipiului Târgu Mureş către localitatea Jeica, judeţul Mureş, unde s-au întâlnit cu Atilla şi Levente Pantics. Cei doi s-au deplasat cu un autoturism de teren fiind urmaţi de Aurelian Szanto, care conducea autoturismul în care se aflau jurnaliştii britanici.
"La o distanţă de aproximativ 2 km faţă de punctul de întâlnire, inculpatul Pantics Atilla Csaba a oprit autoturismul marca Suzuki Samurai şi, împreună cu inculpatul Pantics Levente, au coborât, amândoi şi-au pus cagulele pe cap (cagule găsite cu ocazia percheziţiilor domiciliare), însă unul dintre jurnaliştii britanici i-a solicitat şi inculpatului Szanto Aurelian-Mihai, în calitate de 'intermediar al traficanţilor de arme', să poarte cagulă. Neavând cagulă, cei din echipa de filmare i-au înmânat una, o şapcă şi o geacă. Ulterior, s-a procedat la realizarea materialului video propriu-zis, ocazie cu care au fost puse şi întrebările la care erau pregătite şi răspunsurile, cerându-li-se în mod expres să vorbească în limba română, chiar dacă limba maternă a inculpaţilor este maghiara", precizează DIICOT.
'Traficanţii de arme' din reportajul Sky News, încă 30 de zile în arest
Explorează subiectul
Articole Similare

181
Cercetătorii au identificat o legătură între modul în care respirăm și simptomele depresiei
181

11
Specialist antidrog: În centrele de sănătate mintală nu se poate face combaterea consumului de droguri
11

15
Braconaj și uz ilegal de arme letale în Timiș: doi bărbaţi reținuți de polițiști
15

572
Diana Buzoianu se pregătește de ce e mai rău. De unde vrea să facă rost de bani pentru zonele cu risc major de inundații
572

9
FOTO Accident rutier într-o comună din Botoșani: șapte persoane au fost rănite după ce maşina în care se aflau a lovit un copac
9

539
Soția polițistului omorât de milionarul turc, șocată după ce a aflat că ucigașul a evadat din închisoare
539

347
FOTO Alertă lângă București! Polițiștii din Giurgiu caută un copil de 12 ani care nu a mai venit acasă de la școală
347

1.260
FOTO Pericol iminent de prăbușire în Câmpina după o alunecare de teren: autoritățile iau măsuri de urgență
1.260

40
Circulaţia pe podul de pe DJ 188 de la Vişeu de Jos, interzisă după surparea unei grinzi
40

37
Grădina Botanică "Alexandru Borza", una dintre cele mai vizitate destinaţii turistice în 2025
37

144
Strategiile incredibile care au făcut ca traficul de cocaină să explodeze în Europa: Europol amite că nu mai face față
144

814
Crimă șocantă la Iași: un bărbat şi-a ucis mama cu o bucată de lemn, în urma unui scandal
814

1.141
Traficul cu cocaină a explodat în Europa - Europol: Dealerii folosesc submarine artizanale și preferă acum porturi cu vizibilitate mai scăzută
1.141

















Comentează