Noul film din saga "Star Wars" se plasează în fruntea box office-ului nod-american al treilea weekend consecutiv, în cursul căruia a depăşit recordul deţinut de "Avatar", potrivit Exhibitor Relations şi Disney, preluate luni de AFP.
"Star Wars: The Force Awakens" a trecut de pragul de 1,5 miliarde de dolari încasări în toată lumea în 19 zile de la lansare, înregistrând 740 de milioane de dolari în America de Nord şi 770,5 milioane în celelalte ţări, arată compania Disney, producătorul filmului. Primul "Star Wars" după zece ani nu a mai avut încasări în America de Nord ca în al doilea week-end de la lansare (149,2 milioane de dolari) şi nici ca în primul (238 milioane), dar continuă să bată recorduri. În al treilea weekend în America de Nord a înregistrat încasări record de 88,3 milioane de dolari, mai mult decât cele de la "Avatar", care totalizase 68,5 milioane în a treia săptămână de difuzare în 2009.
Comedia "Daddy"s Home" se menţine pe locul al doilea, cu 29 de milioane de dolari în al doilea weekend de la lansare, având încasări totale de 93,6 milioane de dolari. Filmul lui Sean Anders, cu Will Ferrell şi Mark Wahlberg, prezintă întâmplările din viaţa unui tată fericit cu copiii săi vitregi până apare tatăl biologic al acestora.
Cel mai recent film al lui Quentin Tarantino, westernul "The Hateful Eight", face un salt spectaculos în box office, de pe locul al zecelea pe al treilea, cu încasări de 16,2 milioane de dolari şi de 29,6 milioane de la lansare.
Imediat sub podium se află "Sisters", cu Tina Fey şi Amy Poehler, două dintre cele mai apreciate actriţe de comedie din Statele Unite, filmul înregistrând la sfârşitul săptămânii trecute vânzări de 12,5 milioane de dolari şi 61,8 milioane în cele trei săptămâni de când rulează în sălile de cinematograf.
Locul al cincilea este ocupat de "Alvin and the Chipmunks", peliculă de desene animate care prezintă aventurile unui grup de veveriţe poznaşe şi ale prietenului lor uman. Filmul a avut încasări de 11,8 milioane de dolari în weekend-ul trecut şi 67,3 milioane în total.
În al doilea weekend de la lansare, comedia dramatică "Joy" a lui David Russell, cu Jennifer Lawrence şi Robert de Niro, coboară de pe locul al treilea pe al şaselea, cu 10,4 milioane de dolari (38,7 milioane în total). Această producţie este evocată în legătură cu eventuale nominalizări la Oscar.
Pe locul al şaptelea se află "The Big Short", cu 9 milioane de dolari încasaţi la sfârşitul săptămânii trecute şi 33 de milioane de la lansare. Drama lui Adam McKay prezintă aventura a patru investitori care reuşesc să prevadă criza financiară din 2008 şi să profite de ea.
Pelicula "Concussion" coboară de pe locul al şaselea pe al optulea, cu 8 milioane de dolari în weekend-ul trecut şi 25,4 milioane în total. Filmul cu Will Smith aduce pe ecran un medic ce descoperă riscul jucătorilor de fotbal american de a suferi boli cerebrale şi lupta sa pentru a face opinia publică conştientă de acest risc.
"Point Break", film de acţiune despre infiltrarea unui agent FBI într-un grup de răufăcători adepţi ai sporturilor extreme - remake după producţia cu acelaşi nume din 1991 cu Patrick Swayze şi Keanu Reeves - a pierdut un loc şi a avut încasări de 6,8 milioane de dolari.
Cel mai recent film din seria "Hunger Games", "Mockingjay Part 2", coboară şi el un loc şi se află pe ultima treaptă a top 10 al box office-ului din America de Nord, cu încasări de 4,6 milioane de dolari şi 274,2 milioane în şapte săptămâni.AGERPRES
TOP CINEMA "Star Wars: The Force Awakens" continuă să fie în fruntea box office-ului nord-american
Explorează subiectul
Articole Similare

6
Galeria Madrigal își redeschide porțile cu expoziția Marianei Papară
6

14
Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, marcată de ICR prin evenimente culturale
14

3.536
'Sunt tristă. Nori grei, nori de răutate.' Paula Seling, hărțuită și amenințată în online după gafa de la Eurovision Moldova 2026
3.536

16
Expoziţia de Grafică Românească 'BRANCUŞI 150' ajunge în 21 de ţări
16

10
Robbie Williams scrie istorie în topurile britanice cu 16 albume pe locul 1
10

18
Pionierii muzicii electronice, Kraftwerk, vor concerta la Arenele Romane
18

179
VIDEO Jucăria pe care se bate toată lumea. Are o importantă semnificație în acest moment
179

45
Documentarul 'Melania' se lansează vineri. Va fi filmul un succes?
45

7.294
Artist român acuză cenzură politică internațională: 'Mi-au anulat concerte în străinătate. Sunt pe liste negre'
7.294

34
Thrillerul SF 'Mercy' cucerește box office-ul nord-american
34

35
Noul Siri cu AI Gemini, mai inteligent ca niciodată: Va răspunde la solicitări complexe
35

91
Teatrul Naţional Bucureşti găzduieşte 'Gala Aniversară – Florin Piersic 90'
91

3.344
Secretul unui truc genial din legendarul film 'Alien': cum și-a folosit regizorul propriii copii pentru o scenă imposibilă
3.344
















Comentează