Belgianul Thibaut Courtois, portarul lui Real Madrid, a recunoscut înaintea meciului de miercuri cu Chelsea, din turul optimilor Ligii Campionilor la fotbal, că un trofeu în cea mai importantă competiţie continentală ar fi ceva foarte special şi împlinirea unuia dintre visurile sale, transmite EFE, citat de Agerpres.
''Am câştigat multe trofee, dar Liga Campionilor este cel mai mare la nivel de cluburi şi încă nu am câştigat-o. Desigur ar fi foarte special pentru mine s-o câştig înainte de retragere. Mai este timp. Voi încerca să-mi urmez visurile şi Liga Campionilor se numără printre ele. Călătoria continuă'', a declarat Courtois pentru site-ul UEFA.
Belgianul de 29 ani revine pe Stamford Bridge, unde a evoluat între 2011 şi 2018, de data aceasta ca adversar al lui Chelsea: ''Acum suntem rivali. Ei vor să câştige şi noi la fel. Aşa că nu mă aştept la aplauze. Sper să nu fiu huiduit, dar nu se ştie niciodată. Anul trecut am ajuns în semifinale. Anul acesta am jucat împotriva unui mare rival în sferturi. Sper să câştigăm şi să ajungem astfel la o altă semifinală, vom vedea'''.
Courtois s-a referit şi la transferul lui la Real Madrid: ''Nici măcar în visuri nu îmi puteam imagina că într-o zi voi juca pentru Real Madrid. Acesta este lucrul bun la fotbal. Trebuie să crezi în tine şi că într-o zi visurile tale pot deveni realitate''.
Thibaut Courtois, portarul lui Real Madrid, visează la câștigarea Ligii Campionilor: Desigur ar fi foarte special pentru mine s-o câştig înainte de retragere
Explorează subiectul
Articole Similare

26
Alexander Zverev s-a calificat în semifinalele Australian Open
26

39
Nacho Bonet Aparicio, noul jucător al Stelei
39

21
Protocolul „căldură extremă” activat la Openul Australiei
21

2.801
Cutremur în fotbalul internațional: Jucători arestați într-un dosar de trucare și spălare de bani - 17 persoane reținute
2.801

67
Arina Sabalenka s-a calificat în semifinalele Openului Australiei
67

64
Clubul Paris Saint-Germain a anunțat luni transferul tânărului Dro Fernandez de la Barcelona
64

83
Olimpiu Moruțan, după debutul la Rapid: Chiar sunt fericit că am revenit în țară, sper să joc din ce în ce mai bine
83

42
Lindsey Vonn, selecţionată oficial în echipa SUA pentru JO de iarnă la 41 de ani. Este a cincea participare la Olimpiadă
42

46
Adrian Mihalcea: 'E greu de digerat, dar continuăm această muncă. Nu e nimic terminat'
46

76
Costel Gâlcă îl laudă pe Moruțan după victoria cu UTA Arad. Rapid a urcat pe locul doi în Superliga
76

21
Luptă pentru calificarea în fazele eliminatorii ale Eurocup. U-BT joacă miercuri la BAXI Manresa
21

48
CS Rapid Bucureşti, noul lider al Ligii Naţionale
48

33
Rapid a revenit după ce a fost condusă cu 1-0 și a învins-o pe UTA
33

















Comentează