Principalul consilier al regelui defunct Bhumibol Adulyadej, fostul premier Prem Tinsulanonda, va asigura regenţa pentru tronul vacant al Thailandei în conformitate cu constituţia ţării, a anunţat vineri noaptea guvernul de la Bangkok, relatează DPA şi Reuters.
Într-un interviu televizat, vicepremierul thailandez Visanu Krua-ngam a declarat că, în conformitate cu constituţia din 1991 a Thailandei, şeful în exerciţiu al Consiliului Privat îşi asumă automat şi imediat rolul de regent în cazul absenţei unui monarh.
Prem Tinsulanonda (96 de ani) a fost numit preşedinte al Consiliului Privat în anul 1988, după ce a fost premier al Thailandei pentru şapte ani începând din 1980.
Premierul Prayut Chan-o-cha a declarat joi că prinţul moştenitor Maha Vajiralongkorn doreşte un răgaz până va fi proclamat rege, pentru a respecta alături de poporul thailandez doliul în urma decesului tatălui său, regele Bhumibol Adulyadej, care a condus monarhia thailandeză timp de şapte decenii.
''Este de neconceput ca tronul să fie lăsat liber chiar şi pentru o zi'', a spus Visanu, care a citat tradiţia din alte ţări cu regim monarhic. AGERPRES
Thailanda: Regenţa este asigurată de şeful Consiliului Privat, fostul premier Prem Tinsulanonda
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

40
Descoperire uluitoare a cercetătorilor: Bacteriile pot supraviețui în spațiu și răspândi viața între planete
40

964
Alertă în Orientul Mijlociu: Un avion cisternă al Forțelor Aeriene SUA s-a prăbușit în Irak. O a doua aeronavă a aterizat în siguranță
964

618
VIDEO Netanyahu amenință liderii de la Teheran în prima conferință de presă de la începutul războiului: Dacă aș fi agent, nu le-aș face asigurări de viață
618

947
VIDEO „Rezervoarele de combustibil ard” — Un important hub petrolier rusesc a fost lovit de un atac cu drone ucrainene în regiunea Krasnodar
947

1.017
'Vă rog, vă rog, vă rog'. O țară din Europa își îndeamnă cetățenii să renunțe la deplasările cu mașina după explozia prețurilor petrolului
1.017

603
Iranul neagă minarea Strâmtorii Ormuz - Unele nave au primit permisiunea de a trece prin strâmtoare
603

1.451
China intervine în conflictul din Orientul Mijlociu: „Să se apese butonul de pauză”
1.451

89
Preşedintele naţionalist al Poloniei se opune prin veto programului european de finanţare SAFE
89

3.386
Iranul lansează o nouă amenințare dură: „Orientului Mijlociu o să fie aruncat în beznă în mai puţin de o jumătate de oră”
3.386

4.063
VIDEO E nebunie în Orientul Mijlociu: Hezbollah a lansat cea mai mare ofensivă împotriva Israelului / Au tras cu sute de proiectile și drone
4.063

3.217
Răsturnare totală de situație: văduva lui Ali Khamenei este în viață
3.217

101
Se pregătește vizita lui Trump la Beijing - Întâlnire crucială la Paris
101

4.987
Gardienii Revoluției din Iran execută cel mai dur ordin dat de noul lider suprem: „Aplicăm cele mai dure lovituri”
4.987

















Comentează