Parlamentul statului american Texas, majoritar republican, a adoptat marţi o controversată lege electorală, care ar restrânge dreptul la vot al minorităţilor, informează miercuri AFP, potrivit Agerpres.
Această lege, care oficial vizează să facă alegerile mai sigure, în urma acuzaţiilor nefondate privind fraude masive din timpul alegerilor prezidenţiale din 2020, interzice în mod concret votul în "drive-in" şi instaurează numeroase restricţii pentru orarele de vot şi prin corespondenţă.
Potrivit detractorilor textului, aceste restricţii vizează mai ales dispoziţii ce facilitează votul minorităţilor, mai ales al afro-americanilor, în general mai favorabili democraţilor.
Guvernatorul statului Texas, Greg Abbott, a anunţat marţi într-un comunicat că va promulga legea.
Începând din ianuarie, cel puţin 18 state au adoptat 30 de legi electorale restrictive şi alte zeci sunt în curs de examinare, potrivit grupului de reflecţie Brennan Center for Justice.
Acest proces s-a accelerat în statele republicane, pe fondul acuzaţiilor, deocamdată nedemonstrate, de fraude electorale masive, acuzaţii lansate şi reiterate de Donald Trump după alegerile prezidenţiale din noiembrie 2020.
Circa 50 de parlamentari democraţi din Texas s-au retras din acest stat la mijlocul lui iulie, pentru a opri Camera Reprezentanţilor să atingă numărul de aleşi minim necesar (cvorumul) pentru a supune legea la vot.
Însă guvernatorul statului Texas a convocat două sesiuni speciale la rând şi democraţii au revenit încetul cu încetul, permiţând în final să se atingă cvorumul, pe 19 august. Astfel, legea a fost dezbătută şi adoptată marţi.
"Nu este momentul să abandonăm. Este momentul să adoptăm un drept de vot federal", a reacţionat marţi, pe Twitter, Beto O'Rourke, fost candidat în alegerile primare democrate pentru prezidenţiale, cu referire la un text adoptat de Camera Reprezentanţilor din SUA, dar care riscă să fie blocat de republicani în Senat.
Texasul adoptă o lege controversată ce ar restrânge dreptul la vot al minorităţilor
București
16°C
Articole Similare

11
Pericolul de la centrala nucleară Zaporojie - Avertismentul șefului Rosatom
11

46
Relaxarea sancțiunilor asupra Rusiei - Cancelarul german consideră că este o decizie greșită
46

44
Havana negociază - Preşedintele cubanez confirmă discuţii cu reprezentanţi ai SUA
44

2.111
Opoziție la Casa Albă - J.D. Vance s-ar fi îndoit de intervenția din Iran
2.111

82
Război între președinte și premier în Polonia - Donald Tusk anunță că va ignora veto-ul lui Karol Nawrocki
82

5.468
Se prefigurează un adevărat dezastru pentru Donald Trump: Republicanii încep să piardă major teren în fața democraților
5.468

8.048
„Nostradamus al Chinei" a prezis cum se va sfârși războiul din Iran: „Aceasta va schimba pentru totdeauna ordinea globală"
8.048

95
Acuzații dure de la Londra: Rusia şi Iranul încearcă să deturneze economia globală
95

8.184
A treia rachetă lansată de Iran spre Turcia. Mesajul ministrului turc al Apărării
8.184

4.483
Donald Trump, discuție secretă cu puternicii lideri ai G7: Iranul este pe punctul de a se preda
4.483

38
Nepalul se pregătește pentru o criză energetică - Buteliile cu gaz se vând pe jumătate goale
38

3.281
VIDEO Explozie înaintea unui marș tradițional la Teheran - Președintele îndemnase populația să participe
3.281

11.258
Butoiul cu pulbere al Balcanilor stă să bubuie: Președintele Serbiei se pregătește de război. Un nou conflict major la granița României
11.258

















Comentează