O patrulă a fost luată drept ţintă în nordul Kosovo, după desfăşurarea unor poliţişti kosovari albanezi în urma demisiei membrilor sârbi ai forţelor de ordine, a anunţat vineri poliţia, potrivit AFP.
Decizia guvernului din Kosovo de a desfăşura joi seară aceşti poliţişti în această regiune instabilă riscă să alimenteze şi mai mult tensiunile dintre Belgrad şi Priştina, în contextul în care majoritatea sârbă din nordul ţării respinge independenţa Kosovo şi se consideră ca făcând parte din Serbia.
Atacul a avut loc la doar câteva ore după desfăşurarea poliţiei, când "persoane înarmate cu puşti au deschis focul dintr-o maşină" asupra unui vehicul al poliţiei, a precizat Ministerul de Interne într-un comunicat de presă.
"Un poliţist a fost rănit uşor", se mai arată în comunicat.
Poliţişti kosovari albanezi au fost desfăşuraţi pentru a acoperi un vid de securitate după abandonul colectiv al sârbilor locali din instituţiile guvernamentale, inclusiv din poliţie, conform guvernului kosovar.
Aceste demisii au survenit ca reacţie la decizia Kosovo de a înlocui plăcuţele de înmatriculare auto emise de Belgrad cu cele emise de Priştina.
Oficialii şi poliţiştii sârbi nu şi-au reluat funcţiile, deşi premierul Albin Kurti a acceptat să amâne aplicarea deciziei.
Şeful biroului guvernului sârb pentru Kosovo, Petar Petkovic, a condamnat această desfăşurare şi a ameninţat cu o posibilă revenire a forţelor sârbe în Kosovo.
Ministrul kosovar de Interne, Xhelal Svecla, a subliniat că această măsură era "indispensabilă" pentru a garanta securitatea.
Vineri, premierul sârb Ana Brnabic a declarat, potrivit agenţiei sârbe de presă Tanjug, că acţiunile omologului său kosovar au adus Serbia şi Kosovo în pragul unui conflict armat, şi a explicat că Serbia are dreptul şi intenţionează să trimită din nou un anumit număr de militari în Kosovo.
Tensiunile au izbucnit după anunţul făcut de Kosovo privind organizarea de alegeri locale la 18 decembrie. Principalul partid politic sârb a anunţat că va boicota acest scrutin.
Belgradul refuză să recunoască independenţa proclamată în 2008 de Kosovo, fostă provincie sârbă populată în majoritare de albanezi, recunoscută de SUA şi de majoritatea ţările din UE. România se află printre ţările care nu recunosc independenţa Kosovo.
Minoritatea sârbă numără circa 120.000 de persoane din cei 1,8 milioane de locuitori din Kosovo.
Tensiunile cresc în Kosovo: Un poliţist a fost rănit după desfăşurarea de forţe kosovare albaneze în nordul majoritar sârb
Articole Similare

844
VIDEO Anchetă: cum microelectronicele pentru rachetele care ucid ucrainenii ajunge în Rusia din Europa
844

14
Europa, luna lui Jupiter, ar putea transporta ingredientele vieții în oceanul său subglacial
14

1.307
Europa spune adio gazului rusesc: Uniunea Europeană interzice importurile din Rusia
1.307

13
O astronaută a fost numită 'Australianul Anului 2026'
13

1.440
VIDEO Steagul UE, în prim-plan la parada Indiei - ce urmează după acest gest simbolic. Ursula von der Leyen: 'Va culmina mâine'
1.440

39
Tribunalul din Paris decide în februarie dacă Nicolas Sarkozy va purta din nou brățară electronică
39

47
Fostul preşedinte filipinez Rodrigo Duterte va fi audiat de Curtea Penală Internațională pe 23 februarie
47

98
Stare de urgență în Cipru din cauza crizei apei: Apel către populație pentru reducerea consumului
98

4.104
Ministrul Justiției explică cum a evadat omul de afaceri turc care a ucis un polițist de la Rahova: Psihologii i-au dat permisie!
4.104

108
Crima care a șocat Franța: A început procesul în apel pentru decapitarea profesorului Samuel Paty
108

63
Comisia Europeană deschide o investigație împotriva platformei X
63

51
Blocada asupra internetului din Iran intră în a treia săptămână
51

94
Germania, lovită de ninsori și ploaie înghețată: Traficul a fost dat peste cap
94

















Comentează