Rezultatul oficial al alegerilor prezidenţiale din Peru, unde candidatul stângii radicale, Pedro Castillo, se consideră învingător, va fi cunoscut peste câteva zile, a indicat joi juriul electoral responsabil cu proclamarea acestuia, în timp ce toate buletinele de vot au fost centralizate, notează AFP preluat de agerpres.
Pedro Castillo era creditat joi seară cu 50,20% din voturi, iar adversara sa din partea dreptei populiste cu 49,80%, o diferenţă de 69.546 voturi, potrivit Oficiului naţional pentru procese electorale (ONPE).
Keiko Fujimori contestă acest avans şi a cerut miercuri invalidarea a aproximativ 200.000 de buletine de vot, de la 802 secţii de votare, în faţa Juriului naţional electoral (JNE). Ea a denunţat luni "nereguli", "semne de fraudă" şi "o intenţie clară de a sabota voinţa poporului".
JNE nu s-a pronunţat în legătură cu această cerere şi a început procesul lent de revizuire a buletinelor de vot contestate, care, în opinia sa, ar putea dura câteva zile înainte de anunţarea rezultatului.
Până în prezent, nici autorităţile electorale, nici misiunile de observatori internaţionali nu au raportat nicio fraudă.
Preşedintele JNE, Jorge Luis Salas, s-a declarat surprins de cererea lui Keiko Fujimori de invalidare a rezultatelor în peste 800 de secţii de votare. El a reamintit că, la ultimele alegeri din 2016, pe care ea le-a pierdut la o diferenţă de 42.597 de voturi, "numai 29 de secţii de votare au fost puse în discuţie".
Fără să aştepte rezultatul oficial, care ţine ţara sub tensiune, preşedintele argentinian de centru-stânga, Alberto Fernandez, a surprins felicitându-l pe Pedro Castillo, "preşedintele ales al Peru". Foştii preşedinţi bolivian Evo Morales şi brazilian Lula da Silva i-au trimis, de asemenea, felicitări.
La rândul său, preşedintele Braziliei, Jair Bolsonaro, şi-a exprimat regretul că Peru a "pierdut", subliniind că doar "un miracol ar putea inversa tendinţa".
Tensiuni post-electorale în Peru. Scorurile electorale sunt foarte strânse. Rezultatele oficiale amânate câteva zile
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

7
Război între președinte și premier în Polonia - Donald Tusk anunță că va ignora veto-ul lui Karol Nawrocki
7

1.544
Se prefigurează un adevărat dezastru pentru Donald Trump: Republicanii încep să piardă major teren în fața democraților
1.544

3.518
„Nostradamus al Chinei" a prezis cum se va sfârși războiul din Iran: „Aceasta va schimba pentru totdeauna ordinea globală"
3.518

60
Acuzații dure de la Londra: Rusia şi Iranul încearcă să deturneze economia globală
60

7.052
A treia rachetă lansată de Iran spre Turcia. Mesajul ministrului turc al Apărării
7.052

4.035
Donald Trump, discuție secretă cu puternicii lideri ai G7: Iranul este pe punctul de a se preda
4.035

31
Nepalul se pregătește pentru o criză energetică - Buteliile cu gaz se vând pe jumătate goale
31

3.039
VIDEO Explozie înaintea unui marș tradițional la Teheran - Președintele îndemnase populația să participe
3.039

10.214
Butoiul cu pulbere al Balcanilor stă să bubuie: Președintele Serbiei se pregătește de război. Un nou conflict major la granița României
10.214

2.113
Războiul dintre Pakistan și Aganistan se intensifică - Bombardamente la Kandahar
2.113

5.331
VIDEO Războiul ajunge în inima Dubaiului: Explozii și incendii după ce o dronă kamikaze a lovit districtul financiar al orașului
5.331

1.762
Motivul pentru care prețul aurului are o evoluție ciudată, imediat după ce a început războiul din Orientul Mijlociu
1.762

198
GPS-ul a luat-o razna în zona Golfului din cauza războiului - Maşini poziţionate în mare sau vapoare pe uscat. Oamenii au început să citească, din nou, indicatoarele rutiere
198

















Comentează