O demonstraţie a diasporei kurde din Herne, în landul Renania de Nord - Westphalia din vestul Germaniei, a escaladat luni, soldându-se cu cinci răniţi, a anunţat un purtător de cuvânt al poliţiei, citat de DPA. Manifestanţii pro-kurzi au atacat un chioşc şi o cafenea turcească din oraş, a declarat el potrivit Agerpres.
O femeie şi un bărbat, răniţi la chioşc, au avut nevoie de spitalizare. Atacatorii au spart vitrinele cafenelei şi au devastat mobilierul, rănind alte două persoane, printre care şi un poliţist. Acesta a suferit doar răni uşoare şi a fost ulterior externat, a precizat purtătorul de cuvânt.
La protestul autorizat au participat circa 350 de persoane, care au purtat un banner cu sloganul "Lăsaţi în pace Rojava" - numele folosit de kurzi pentru regiunea lor, autonomă de facto, din nordul Siriei. Liderul marşului, cetăţean german, a fost la rândul său atacat când a încercat să îi liniştească pe cei turbulenţi.
Potrivit poliţiei, cafeneaua a fost atacată după ce din interior li s-au adresat provocări manifestanţilor; poliţia bănuieşte că la fel a început şi incidentul de la chioşc.
Demonstraţia s-a încheiat la ora locală 21:00 (19:00 GMT), dar forţele de ordine au continuat să patruleze prin oraş.
Regiunea autonomă a kurzilor din Siria este ameninţată de invazia turcă declanşată miercurea trecută pentru a elimina forţele kurde acuzate de Ankara de legături cu teroriştii din Turcia.
Comunitatea de emigranţi turci din Germania este cea mai mare din Europa.
Tensiuni între kurzi și turci în Germania - Militanţi pro-kurzi au atacat două firme turceşti
București
7°C
Articole Similare

331
După Donald Trump, acum și un lider din UE vrea să facă personal pace între Rusia și Ucraina: Cere mandat de la UE să rezolve el conflictul
331

15
Este scandal mare în SUA: Departamentul de Justiţie face apel, după blocarea citaţiilor în ancheta penală referitoare la şeful Fed
15

1.487
Ucraina a lovit Rusia în Marea Neagră: Două nave au fost distruse
1.487

43
Israelul a efectuat 400 de valuri de bombardamente în Iran de la începutul războiului: Sunt cel puțin 1.230 de morți
43

49
Șeful ONU spune că Israelul a ucis peste 820 de civili libanezi, între care 106 copii: Ordinele de evacuare israeliene încalcă legea internaţională
49

2.314
Ar fi bomba anului: Se ia în calcul interzicerea lui Donald Trump la JO de la Los Angeles
2.314

66
Cubanezii au atacat un birou al Partidului Comunist într-o revoltă rară, cauzată de penele de curent
66

67
Ungaria a introdus o plafonare a prețului combustibilului, iar aprovizionarea cu energie se confruntă cu o dublă amenințare
67

1.425
Românii din Ucraina, prudenți după discuțiile dintre Nicușor Dan și Zelenski: 'Marea noastră dorință este...' / Ce garanții cer
1.425

4.277
Iranul schimbă tactica: Este prima țară din istorie care atacă cu drone... bănci din țări străine
4.277

345
Războiul din Iran este cu un 'TACO' prea departe
345

111
Norvegia interzice navelor sub pavilion norvegian să intre în Strâmtoarea Hormuz
111

3.907
Afganistanul a atacat Pakistanul, putere nucleară: Talibanii au lovit în capitală
3.907
















Comentează