Ministrul de interne francez, Gerald Darmanin, i-a anulat omologului său britanic Priti Patel invitaţia la reuniunea europeană privind migraţia, care urmează să aibă loc duminică în oraşul-port francez Calais, după publicarea unei scrisori în care prim-ministrul britanic Boris Johnson propune returnarea în Franţa a tuturor migranţilor care traversează Canalul Mânecii cu destinaţia Regatul Unit, transmit agenţiile internaţionale de presă, potrivit Agerpres.
În replică, ministrul transporturilor din Regatul Unit, Grant Shapps, şi-a exprimat speranţa că Franţa va reveni asupra deciziei de a anula invitaţia adresată lui Patel. "Nicio ţară nu poate rezolva asta (problema migraţiei - n.r.) de una singură şi de aceea sper că francezii vor reveni" asupra deciziei, a declarat Shapps la BBC News.
Purtătorul de cuvânt al guvernului francez a anunţat vineri că ministrul Darmanin i-a transmis lui Pratel că "nu mai este binevenită" la reuniunea de duminică, invocând depeşa premierului britanic adresată preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron. "Acea scrisoare lasă de dorit pe fond şi este deplasată ca formă", a declarat Attal la BFM TV, potrivit AFP.
Scrisoarea "lasă de dorit pe fond deoarece nu respectă întreaga muncă a pazei noastre de frontieră, a poliţiştilor noştri, a jandarmilor noştri, a salvatorilor noştri pe mare", a ripostat Attal, care a acuzat Regatul Unit de dublu discurs şi de încercarea de a externaliza problemele.
La reuniune sunt invitaţi miniştri responsabili cu migraţia din Belgia, Ţările de Jos, Germania şi reprezentanţi ai Comisiei Europene. Întâlnirea are loc la câteva zile după moartea, miercuri, într-un naufragiu, a 27 de migranţi care încercau să traverseze Canalul Mânecii pentru a ajunge în Regatul Unit, punând o dată în plus Calais şi zona adiacentă în centrul tensiunilor migraţioniste din Europa, notează EFE.
În scrisoarea pe care liderul Tory a difuzat-o joi noapte pe contul său de Twitter, Johnson detaliază mai multe măsuri pe care ar dori să le vadă puse în aplicare pentru "a avansa tot mai rapid" în această criză şi a evita repetarea unei tragedii precum cea de miercuri. Între altele, Johnson îi cere lui Macron "patrule comune pentru a evita ca tot mai multe ambarcaţiuni să plece de pe plajele franceze, desfăşurarea de tehnologie şi patrule în apele teritoriale ale fiecărei ţări şi un acord bilateral cu Franţa privind 'returnările'".
Pentru Franţa, publicarea acestei scrisori este "inadmisibilă şi contrară discuţiilor" purtate cu omologii săi din alte ţări, ceea ce a dus la anularea invitaţiei pentru Patel şi deschide calea izbucnirii unui nou conflict diplomatic între cele două state.
Tensiuni între Franța și Marea Britanie: Invitație ANULATĂ la o reuniune europeană privind migrația
Explorează subiectul
București
-1°C
Articole Similare

556
Donald Trump anunță o mare operațiune în Iran: Fiți atenți ce se întâmplă astăzi!
556

1.078
Pericol major pentru Europa: Un tsunami ar putea lovi în orice moment, dar țările europene nu au planuri pentru un asemenea dezastru
1.078

2.034
VIDEO Donald Trump a aflat detalii despre starea noului lider al Iranului: Este în viață, dar cred că este rănit
2.034

3.375
VIDEO Noapte de foc în Orientul Mijlociu - Israelul a atacat masiv Iranul iar riposta nu s-a lăsat așteptată
3.375

2.529
CJUE decizie care va genera efecte și în România: Autoritățile, obligate să accepte schimbarea de gen și a tuturor datelor de stare civilă
2.529

961
Situație alarmantă în Europa: buncărele civile sunt în ruină, iar Bruxelles-ul recunoaște că nu poate face nimic
961

41
Artemis II: NASA vizează începutul lunii aprilie pentru misiunea lunară
41

8.681
Astroloaga care a prezis Covid vine cu o nouă profeție terifiantă: Harta lumii se va schimba foarte brusc! Momentul cheie va fi în câteva luni
8.681

3.589
Situație extrem de ciudată: Președinții din Venezuela și Columbia au anulat întâlnirea și invocă ”forța majoră”
3.589

64
Japonia, pregătită să se alăture proiectului Golden Dome al lui Trump (media)
64

7.340
Președintele Poloniei dă o lovitură de mari proporții Comisiei Europene: Blochează participarea Poloniei la programul SAFE
7.340

22
Noul guvern din Chile semnează un acord cu SUA privind mineralele critice
22

5.253
Donald Trump a luat o măsură care va genera mari controverse: Ridică sancțiunile impuse Rusiei și permite cumpărarea de petrol rusesc
5.253

















Comentează