Jucătoarea ucraineană de tenis Elina Svitolina, fostă numărul trei mondial, a afirmat că se teme că oamenii au început să uite de compatrioţii săi, la aproape zece luni de la invazia armatei ruse, care a transformat oraşele în ruine, scrie Reuters, potrivit Agerpres.
Unul dintre cei mai celebri sportivi ai Ucrainei, Svitolina contribuie prin statutul ei de vedetă la o acţiune de strângere de fonduri pentru a furniza generatoare electrice spitalelor din Ucraina, în condiţiile în care războiul continuă în lunile grele de iarnă.
"Suntem aici să facem totul pentru a le spune oamenilor, pentru a le prezenta ceea ce se întâmplă cu adevărat în Ucraina, pentru că o mulţime de oameni vin la mine şi mă întreabă: 'Mai este război?', iar asta este cu adevărat dureros de auzit", a declarat ucraineanca.
Mobilizarea a dus deja la strângerea a peste 1,8 milioane de dolari prin intermediul platformei de donaţii online UNITED 24, un hub pentru opere caritabile lansat de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Moscova a afirmat săptămâna aceasta că nu va exista o încetare a focului de Crăciun. Rusia a invadat ţara vecină pe 24 februarie, numind-o "operaţiune militară specială". Mii de oameni au murit de atunci, în timp ce milioane de persoane au fost strămutate.
Problema este una profund personală Svitolina, a cărei popularitate a explodat în ţara sa după ce a devenit prima jucătoare din Ucraina calificată într-o semifinală majoră, la Wimbledon 2019 (unde s-a înclinat în faţa româncei Simona Halep, care a cucerit apoi trofeul).
Jucătoarea, a cărei familie se află în Odesa, a menţionat greutăţile cu care se confruntă în prezent ucrainenii, lipsiţi de electricitate şi de căldură, subliniind că " lucrurile nu se îmbunătăţesc".
Ea a acuzat, pe de altă parte, faptul că organizaţiile conducătoare ale tenisului "nu au făcut nimic" în privinţa jucătorilor care reprezintă Rusia şi Belarus, spre deosebire de alte federaţii sportive internaţionale, care i-au suspendat din competiţii pe sportivii din aceste ţări.
Elina Svitolina, în vârstă de 28 de ani, care are în palmares 16 titluri WTA la simplu, este căsătorită cu tenismanul francez Gael Mondifls, iar în luna octombrie a adus pe lume o fetiţă.
Tenis: Ucraineanca Elina Svitolina se mobilizează pentru compatrioţii săi uitaţi
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

14
Ianis Hagi a înscris, iar Alanyaspor a făcut egal la Izmir, 2-2 cu Goztepe
14

15
Oțelul Galați pierde acasă cu Csikszereda, scor 2-3, în prima etapă din play-out
15

3.213
Ar fi bomba anului: Se ia în calcul interzicerea lui Donald Trump la JO de la Los Angeles
3.213

5
Atletico Madrid – Getafe 1-0
5

12
Schi alpin: Julia Scheib a câştigat slalomul uriaş de la Are şi a obţinut Globul de Cristal al probei
12

13
Egal în derby, Bayer Leverkusen – Bayern Munchen 1-1
13

12
Alin Firfirică, locul 2 la aruncarea discului, la Cupa Europei de la Nicosia
12

55
Cu Chivu eliminat, Inter a făcut doar egal cu Atalanta, scor 1-1
55

35
Ze Roberto, despre motivul pentru care nu a reuşit la Real Madrid: Eram dependent de PlayStation
35

22
Gavi revine în lotul Barcelonei după șapte luni de la accidentarea la genunchi
22

14
Alexandru Cîmpanu a marcat golul victoriei în Chongqing – Tieren 1-0
14

109
Iran s-a răzgândit. Vrea să joace la Cupa Mondială, dar pune o condiție
109

73
VIDEO Mirel Rădoi schimbă strategia și este pregătit să plătească toate amenzile
73
















Comentează