Reprezentanţii Şcolii de Agenţi de Poliţie "Vasile Lascăr" Câmpina anunţă, vineri, în contextul incidentului de miercuri seară, când o bucată de tencuială s-a desprins de pe tavanul unui dormitor în care sunt cazaţi elevi ai unităţii, că pe mai multe tavane au fost depistate urme de lovituri care pot proveni de la o coadă de mătură.
"În revenire la comunicatul privind incidentul din seara de 29.01.2025, în urma verificărilor efectuate de personalul şcolii, s-a constatat că în câteva dormitoare din spaţiile de cazare sunt urme de lovituri pe tavane, produse de un corp cu diametrul de aproximativ 3 cm (posibil coadă de mătură). Aceste lovituri au fost aplicate de elevii din aceste dormitoare, deranjaţi de zgomotul produs de colegii lor de la nivelul superior. Nu putem preciza cu exactitate când au fost produse aceste urme, dar este posibil ca o astfel de lovitură să fi declanşat desprinderea tencuielii", se arată într-un comunicat postat pe site-ul oficial al instituţiei.
Potrivit sursei citate, conducerea şcolii continuă verificările în acest caz.
"De la începutul anului, desfăşurăm activităţi de reparare şi reamenajare a acestor spaţii de cazare, urmând ca, până la sfârşitul acestui an, toate dormitoarele să fie renovate", mai precizează sursa citată.
O bucată de tencuială s-a desprins de pe tavanul unui dormitor în care sunt cazaţi elevi ai Şcolii de Agenţi de Poliţie "Vasile Lascăr" Câmpina, reprezentanţii unităţii arătând că nicio persoană nu a fost rănită, în timp ce Sindicatul Europol susţine că acea bucată ar fi căzut "în capul" unui elev.
Incidentul a avut loc miercuri seară, zona fiind ulterior reparată.
"Nu a căzut pe nimeni, a căzut între paturi. Ei s-au speriat. Deci nu a căzut în capul nimănui, nu există nicio urmă de rană. Pe culoarul dintre paturi a căzut o parte din tencuială, dar, dacă observaţi, este spre picioarele patului, iar ei erau în picioare pentru că nu dormeau, erau prezenţi în cameră când s-a întâmplat, dar nu dormeau", a declarat, vineri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Beatrice Melincianu.
În camera respectivă nu au fost realizate lucrări recent.
"Lucrările acestea se fac ori de câte ori apar probleme, pentru că aceste cămine nu au mai intrat într-un proces de reparaţie major întrucât am avut permanent elevi în şcoală. (...) Nu (nu au fost infiltraţii - n.r.), băile sunt departe de dormitoare, dormitoarele nu au sursă de apă. Nu ştiu să vă explic care a fost fenomenul, s-a desprins pur şi simplu", a mai spus Melincianu.
Conform datelor comunicate pe pagina de Facebook a şcolii, reparaţiile au fost deja efectuate.
Pe de altă parte, Sindicatul Europol susţine că bucata desprinsă din tavan ar fi căzut "în capul" unui elev.
"Renovări de unică folosinţă la Şcoala de Poliţie 'Vasile Lascăr' Câmpina. I-a căzut tavanul în cap unui elev în timp ce se pregătea să doarmă. Blestemul firmelor de casă, care câştigă contracte publice susţinute de politicieni, ne urmăreşte la tot pasul. Elevii urmează să primească în viitor căşti de protecţie, pentru a ne asigura că puţinii tineri care îşi mai doresc o carieră de poliţist vor absolvi teferi şi nevătămaţi instituţiile de învăţământ ale MAI", se arată pe pagina de Facebook a sindicatului.
Tencuială căzută într-un dormitor al Şcolii de Poliţie Câmpina - urme de lovituri pe mai multe tavane
Articole Similare

1.983
Judecătoarea Stoicescu intervine: Coborârea vârstei pentru răspundere penală poate da undă verde pedofililor
1.983

2.576
De la 1 februarie 2026, prima zi de concediu medical nu mai este plătită de nimeni: ce pierd angajații, cum se schimbă decontările și ce obligații apar pentru angajatori
2.576

11.517
VIDEO FOTO UPDATE Accident devastator pe DN6 (E70)! Cel puțin șase persoane au murit: Impact devastator între un microbuz, un tir și o autocisternă
11.517

84
Doi vitezomani prinși cu peste 100 km/h în Bucureşti, buni de plată după controalele din trafic
84

4.187
Șeful ANP își asumă aprobarea permisiei: „Am semnat eu”, spune Bogdan Burcu, după fuga condamnatului turc. El recunoaşte că „e posibil să fi existat un aviz negativ”
4.187

3.005
Copil de 3 ani, mort după o banală operație de polipi: Spitalul obligat la daune după ani de anchete și procese
3.005

90
Trupul unui bărbat care ar fi căzut de la înălţime dintr-un bloc în construcţie, găsit în Mamaia Nord
90

66
Nepalez reţinut după ce a fost depistat cu documente false din Polonia, Italia şi Austria
66

47
Bărbat cu dublă cetățenie, prins la Vama Albița cu droguri de risc în borsetă
47

38
Gabriela Firea: combaterea violenței de gen și promovarea egalității, pe agenda președinției cipriote a Consiliului UE
38

2.596
Claudiu Sandu (CSM) a explodat după fuga turcului și crima din Cenei: România, 'paradisul infractorilor' / Ce acuzații lansează
2.596

5.603
VIDEO 'Bolojan - vampirul austerității': Guvernul pune biruri pe donatorii de sânge; faptele bune nu mai sunt scutite de la plata impozitelor și taxelor | DOCUMENT
5.603

4.307
Bolojan vrea să taie, instanța obligă la despăgubiri: Buzău, precedentul care arată cât costă concedierile 'din pix'
4.307

















Comentează