Argentinianul Lionel Messi, care şi-a anunţat despărţirea de FC Barcelona în cursul unei conferinţe de presă pe care a susţinut-o pe Camp Nou, este aşteptat în cursul zilei de duminică în capitala Franţei, unde urmează să semneze un contract cu echipa de fotbal Paris Saint-Germain, anunţă L'Equipe potrivit Agerpres.
"Nu mai este un vis", scrie cotidianul sportiv din Hexagon, care susţine că oficialii grupării pariziene şi reprezentanţii lui Messi s-au pus de acord în privinţa tuturor detaliilor viitoarei lor relaţii contractuale, iar celebrul fotbalist sud-american urmează să efectueze vizita medicală duminică seara sau luni dimineaţă.
Lionel Messi a izbucnit în lacrimi, duminică, în momentul în care şi-a anunţat plecarea de la Barca, echipă la care şi-a petrecut întreaga carieră, subliniind că a făcut tot ceea ce a depins de el pentru a continua la gruparea catalană.
"Sunt foarte trist, pentru că nu doream să părăsesc acest club, pe care îl iubesc. Nu am minţit niciodată, am fost întotdeauna onest. Clubul are o datorie foarte mare şi nu vrea să se împrumute mai mult. Am auzit multe lucruri care nu sunt adevărate. Am vrut să continui şi aveam deja un acord în acest sens. Am discutat cu cei de la Barca şi apoi am fost convins că voi putea continua aici, că nu va fi o problemă contractul meu. Este ceea ce Laporta (preşedintele lui FC Barcelona - n.red) mi-a spus până în ultimul minut. Însă, din cauza Ligii, nu s-a putut face. Nu pot să spun nimic în plus", a precizat Messi.
Argentinianul s-a declarat, totodată, convins că FC Barcelona va avea un viitor strălucit şi fără el. 'Barca are una dintre cele mai bune echipe din lume. Vor veni şi alţi jucători pe viitor. Jucătorii vin şi pleacă. După cum a spus Laporta, clubul este mai important decât oricine. Oamenii se vor obişnui", a adăugat Messi, duminică, probabil cea mai tristă zi din istoria clubului FC Barcelona.
Considerat unul dintre cei mai buni jucători din istoria fotbalului, Lionel Messi a cucerit 35 de trofee alături de Barcelona, fiindu-i atribuit de şase ori trofeul Balonul de Aur pe parcursul carierei sale.
Telenovela se apropie de final - Lionel Messi, aşteptat duminică la Paris (L'Equipe)
Explorează subiectul
Articole Similare

74
Fostul internațional italian însurat cu o pictoriță româncă a murit la doar 39 de ani
74

15
Cristiano Bergodi, cel mai bun antrenor al etapei a 24-a din Superligă
15

73
Kremlinul reacționeză după ce şeful FIFA a cerut ca Rusia să revină în competiţii. Ce spun autorităţile de la Kiev
73

2.131
Mircea Lucescu, prima reacție după ce s-a spus că este în stare gravă: 'S-a exagerat foarte mult'
2.131

3.338
Fost arbitru din Liga 1 a dat lovitura la Bursa de Valori: 'Am o avere de 60-80 milioane de euro'. Propunere pentru Gică Hagi
3.338

25
Barcelona vrea să organizeze finala Ligii Campionilor din 2029
25

43
Anastasia Potapova s-a calificat cu emoţii în optimi la Transylvania Open
43

115
Mircea Lucescu – Biografie completă: studii, carieră și viață personală
115

5.418
Update. Detalii despre starea de sănătate a lui Mircea Lucescu. A ajuns din nou pe mâna medicilor
5.418

34
Primii sportivi Team Romania au ajuns în Satul Olimpic de la Cortina
34

10
U-BT luptă pentru un loc în play-off-ul Eurocup. Întâlnește liderul grupei A, Hapoel Ierusalim
10

38
Lamine Yamal vrea să-şi petreacă întreaga carieră la FC Barcelona: Sper să pot rămâne aici toată viaţa
38

26
Este oficial. FCSB a anunţat transferul lui Joao Paulo Moreira Fernandes de la Oţelul Galaţi
26

















Comentează