Tehnicianul portughez Leonardo Jardim a demisionat de la echipa Cruzeiro

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 15-12-2025 17:15

Article thumbnail

Sursă foto: content.thecoachingmanual.com/

Leonardo Jardim a părăsit, luni, postul de antrenor al echipei Cruzeiro, a anunţat clubul brazilian pe reţelele sociale, a doua zi după înfrângerea din semifinalele Cupei împotriva echipei Corinthians (0-1, 2-1, 4-5 la loviturile de departajare), potrivit news.ro

„Din punct de vedere emoţional, a fost un eşec total, deoarece nu am câştigat niciun titlu. Unul dintre cele mai mari eşecuri din viaţa mea. Îmi place să câştig, iar aici nu am câştigat”, a declarat fostul antrenor al Monaco, campion al Franţei în 2017, în conferinţa de presă de după meci.

Motivele oficiale ale plecării sale nu sunt însă cunoscute. „Astăzi este o zi de mare tristeţe pentru familia Cruzeiro. Nu este momentul potrivit pentru această discuţie. Mâine vom vorbi despre tot ce ţine de viitorul meu”, a mai declarat el duminică seara.

Deşi nu a câştigat niciun trofeu, aventura sa cu clubul din Belo Horizonte s-a încheiat pe locul 3 în acest sezon, cea mai bună clasare de la ultimul titlu câştigat în 2014.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri