Guvernul portughez a decis să impună începând cu săptămâna viitoare o nouă serie de măsuri care să încetinească epidemia de COVID-19, din cauza creşterii numărului de contaminări cauzate de varianta Omicron, a anunţat marţi premierul Antonio Costa, informează AFP, potrivit Agerpres.
În faţa unei variante "mult mai transmisibile", care reprezintă deja aproape jumătate dintre noile cazuri detectate în Portugalia, telemunca va deveni obligatorie timp de două săptămâni, iar barurile şi discotecile vor fi închise.
Vor fi impuse din nou limite pentru numărul de persoane în magazine, iar prezentarea unui test va deveni obligatorie pentru a putea asista la un spectacol sau la un eveniment sportiv, la fel şi pentru a merge la restaurant în ajunul Crăciunului sau de Revelion.
"Suntem conştienţi de impactul acestor măsuri, însă, dacă nu le vom adopta, consecinţele vor fi mult mai grave", a subliniat premierul Portugaliei.
Iarna trecută, Portugalia a fost lovită de un val violent de contaminări, care au supraaglomerat spitalele.
Guvernul portughez a restabilit deja la începutul lui decembrie mai multe măsuri de control sanitar, pentru a extinde utilizarea măştii sanitare, a certificatului de vaccinare şi a testelor de depistare.
Pentru a reduce contactele în timpul reuniunilor prevăzute pentru sărbătorile de iarnă, executivul socialist portughez a anunţat din 25 noiembrie că vacanţele şcolare vor fi prelungite şi telemunca va fi obligatorie în timpul primei săptămâni din ianuarie.
Portugalia se numără printre ţările care cer un test negativ la COVID-19 pentru călătorii care sosesc pe teritoriul său, inclusiv pentru cei vaccinaţi. Această măsură va fi prelungită dincolo de data prevăzută iniţial, 9 ianuarie, a anunţat acum Costa.
În pofida acestor restricţii, numărul de noi contaminări zilnice a atins în Portugalia cel mai înalt nivel al său din februarie anul trecut, iar numărul de persoane spitalizate la terapie intensivă s-a dublat într-o lună.
Cu 89% din populaţia sa de 10,3 milioane vaccinată, Portugalia se află în ceea ce priveşte vaccinarea pe locul doi în lume, după Emiratele Arabe Unite, potrivit site-ului Our World in Data.
Teama de Omicron - Cu aproape 90% din populație vaccinată, Portugalia impune noi restricții
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

77
DOCUMENTE Autoritățile române au clasificat la regim „secret” cererea administrației SUA legată de Baza Kogălniceanu
77

1.278
Avertisment dur al Chinei pentru SUA: O distopie ca în 'Terminator' ar putea deveni realitate
1.278

875
VIDEO O nouă criză a prețurilor la carburanți? Fostul ministru al Energiei Virgil Popescu spune ce poate face România: 'Nu trebuie nici să intrăm în panică, dar nici să stăm liniștiți'
875

723
Suferință în lanț pentru români. Creșterea prețurilor la pompă va duce la un întreg val de scumpiri
723

1.717
VIDEO Stare de alertă la Casa Albă după ce o mașină a intrat în poarta de securitate a complexului în care stă Trump
1.717

3.176
DOCUMENT | Mișcare importantă pentru securitatea României: Solicitare oficială către Parlament pentru dislocarea de echipamente americane
3.176

1.604
Cum va primi Ucraina bani, chiar dacă Ungaria și Slovacia blochează împrumutul UE
1.604

3.630
Planul SUA pentru bazele din România: ce sisteme și militari ar urma să fie dislocați la Mihail Kogălniceanu și Câmpia Turzii (surse)
3.630

1.533
Tot mai mulți români trec granița pentru carburant mai ieftin. Benzina este cu aproape 2 lei mai ieftină în Bulgaria
1.533

6.715
SRI, mesaj oficial despre riscul terorist în România
6.715

6.934
„Parlamentarii care o să voteze ca americanii să bombardeze Iranul din România trebuie trași la răspundere, dacă rachetele din Orientul Mijlociu o să ne cadă în cap”, avertizează un scriitor
6.934

1.360
Strâmtoarea Ormuz reaprinde criza petrolului: prețurile cresc din nou pe fondul războiului din Orientul Mijlociu
1.360

6.181
VIDEO Nicușor Dan, după decizia CSAT: SUA vor trimite în România echipamente defensive. Țara noastră va deveni și mai sigură!
6.181

















Comentează