Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, candidat al acestei formaţiuni politice la alegerile prezidenţiale, a criticat, luni, faptul că şeful statului, Klaus Iohannis, ar fi avut o şedinţă foto la Palatul Cotroceni pentru campania electorală şi solicită să fie făcute publice costurile.
"Se pare că, pentru prima oară în mandatul de preşedinte, dl Iohannis a fost de găsit la locul de muncă în weekend. Să nu ne bucurăm prea devreme, însă. Domnia sa nu a stat la slujbă ca să muncească. A stat la pozat. După toate probabilităţile, dl preşedinte foloseşte sediul instituţiei pentru treburi personale, mai exact pentru setul de fotografii electorale, care urmează să devină curând postere şi bannere. Nu am auzit de un asemenea precedent în ultimii 30 de ani din partea vreunui alt politician", a scris Tăriceanu pe pagina sa de Facebook.
Preşedintele ALDE întreabă, "de curiozitate", dacă se poate închiria cu ora Palatul Cotroceni "în cazul în care şi alţi candidaţi şi-ar dori acelaşi cadru pentru afişe?".
"Nu e mult de când un procuror general, reamintim, a fost demis pentru că ar fi folosit fără drept un bun al statului. Să foloseşti un palat încărcat de istorie, totodată sediu al celei mai înalte funcţii din stat, pentru şedinţe foto pe muzică de jazz o fi mai puţin blamabil? Dincolo de asta, e strigător la cer felul, stupefiant chiar, cum, în plină emoţie naţională provocată de tragedia de la Caracal, preşedintele Iohannis se pozează, râzând vesel, cu o adolescentă în braţe, apoi imaginile sunt difuzate public chiar de autorul lor. (Sper că nu unul plătit tot din bani publici pentru munca prestată în folosul preşedintelui ţării). Cum nu am auzit până acum de vreun protest ori de vreo explicaţie a Administraţiei Prezidenţiale vizavi de apariţia pozelor în spaţiul public, putem deduce că artistul fotograf a avut acordul dlui Iohannis", a adăugat Tăriceanu.
El doreşte ca şeful statului să spună public "motivaţia acestui act".
"Omeneşte putem înţelege dorinţa dlui Iohannis ca la final de mandat să aibă nişte fotografii care să-i aducă aminte de vremurile bune, dar nu înţelegem de ce trebuia să le facă 'noaptea ca hoţii'! De ce era necesar ca să pună în alertă întreaga administraţie a Palatului Cotroceni pentru un lucru care putea fi făcut în zilele lucrătoare? Ce era de ascuns în acţiunea dlui Iohannis în asemenea fel încât să justifice o acţiune în weekend? Solicităm dlui Iohannis să spună public motivaţia acestui act, costurile lui şi cine a plătit pentru el! Nu ne referim doar la costurile şedinţei foto, ci şi la costurile cu personalul de la Cotroceni care a fost nevoit să vină să-i deservească în weekend pe preşedinte şi fotograful favorit. Îi solicităm dlui Iohannis să profite de acest moment de sinceritate şi să spună public care au fost costurile cu promovarea ultimei (sperăm!!) sale cărţi şi de unde au fost acoperite aceste costuri", a mai scris Tăriceanu.
Potrivit liderului ALDE, "poporul român are dreptul să ştie dacă presedintele lui foloseşte fonduri ascunse pentru a-şi face campanie şi ar fi frumos ca poporul să ştie şi de ce o face într-un moment atât de nepotrivit".
Tăriceanu vrea să ştie costurile şedinţei foto pe care a făcut-o Iohannis la Palatul Cotroceni
Explorează subiectul
Articole Similare

668
Daniel Funeriu, după scandalul Recorder: „Nu mai strigați reformă. Statul trebuie refondat”
668

53
Cristian Popescu Piedone, mesaj către clasa politică și protestatari: 'România poate fi reformată, dar nu ruptă'
53

96
VIDEO Acțiunea Conservatoare cere revenirea în România a sistemului electoral interbelic cu primă electorală
96

1.266
Șeful Romsilva Arad, obligat să restituie bonusul de pensionare de aproape 300.000 de lei. Ministrul Mediului a făcut anunțul
1.266

2.836
Scandalul din PNL escaladează - Chirica îi răspunde lui Muraru: „Eu am contribuit ca dumneavoastră să fiţi deputat şi nu invers”
2.836

1.670
ÎCCJ demontează acuzațiile: „Nu a existat nicio decizie de desființare a completurilor penale”
1.670

1.893
Presiune pentru schimbarea Legilor justiției după filmul Recorder, în pofida validării europene
1.893

55
Europarlamtarul Dan Motreanu declară că PPE susţine majorarea fondurilor dedicate inovării şi promovează simplificarea regulilor pentru accesarea fondurilor UE
55

3.466
Filmul Recorder agită apele în PNL - Liderul PNL Iași îl atacă pe primarul municipiului Iași, colegul său de partid
3.466

948
România pierde din nou dreptul de vot la ESA, în timp ce Guvernul întârzie plățile. Două proiecte de HG încearcă acum să acopere restanțele de zeci de milioane
948

3.056
„Nu justiție capturată, ci justiție sub presiune” – Avocatul Robert Roșu, avertizează, după filmul Recorder, că emoția a luat locul probei
3.056

2.893
DOCUMENT | Mega-dosarul Geotop, verdict final pentru fostul baron Nicușor Constantinescu: Scapă penal, dar rămâne cu o datorie imensă la stat
2.893

3.075
George Simion: Nu ne sperie întoarcerea lui Kovesi. Documentarele nu rezolvă justiția, doar căderea PSD-USR poate
3.075




















Comentează