Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, consideră că intenţia PNL de depune o moţiune de cenzură reprezintă un drept constituţional şi a afirmat că se aşteaptă de la liberali la 'înţelepciune şi raţionalitate'.
"Este un drept parlamentar, constituţional, nu am ce să comentez. Nu mă aştept ca opoziţia să nu încerce să fructifice în avantajul ei o situaţie politică. Mă aştept însă la înţelepciune şi raţionalitate. Pentru că dacă o să analizăm ceea ce s-a întâmplat în PNL în ultimii doi ani o să observăm că o întreagă generaţie de lideri politici a fost pur şi simplu măturată, unii cu dosare fabricate. Astăzi PNL este într-o puternică criză de leadership pentru că acceptat această situaţie. Ei sunt exact ca în bancul acela foarte bune cunoscut în care cel care este condamnat la moarte prin spânzurătoare întreabă: 'Trebuie să aduc eu şi săpunul?' Am senzaţia că ei sunt în această situaţie. Ei trebuie să îşi aducă şi săpunul ca să se trezească poate şi să constate că în primul rând un partid de opoziţie se preocupă de starea reală a justiţiei şi nu de perdeaua care funcţionează în momentul de faţă şi pe care scrie 'Luptăm împotriva corupţiei'", a afirmat Tăriceanu miercuri la Senat, informează agerpres.ro.
Potrivit acestuia, "România a fost în ultimii ani o ţară în care instituţiile democratice au fost puse între paranteze şi a fost condusă de centre de putere oculte".
Tăriceanu susţine că ceea ce se întâmplă este "o manieră foarte abilă de a deturna discuţia de la realităţile grave ale societăţii româneşti".
"Ceea ce vedem astăzi că se întâmplă este o manieră foarte abilă de a deturna discuţia de la realităţile grave ale societăţii româneşti. Nu mai discutăm despre imixtiunea serviciilor în zona juridicului, despre protocoalele secrete ale CSAT prin care serviciile să intervină în zona justiţiei , (...) lucruri care subminează adevăratul stat de drept", a mai spus Tăriceanu.
Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, susţine că, în eventualitatea în care Guvernul nu va demisiona, liberalii vor depune în cursul zilei de miercuri o moţiune de cenzură. Ea a făcut un apel către toate partidele de opoziţie să semneze moţiunea de cenzură împotriva guvernului PSD- ALDE.
Tăriceanu, reacție după ce PNL a anunțat că va depune MOȚIUNE de CENZURĂ
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

195
SURSE PSD tranșează discuția momentului! 'Nu o să vedeți la noi'
195

372
Jocurile de noroc provoacă dispute în marile orașe - interdicție totală sau taxe mai mari? Olguța Vasilescu: 'Sunt aproximativ 1.000 de angajați în acest domeniu în Craiova'
372

735
Războiul din Iran se va prelungi. Estimările privind un final în aprilie au căzut/ Cât vor mai dura atacurile
735

1.736
Traian Băsescu avertizează asupra unor posibile riscuri de securitate: 'Statul român trebuie să ia urgent măsuri preventive'
1.736

1.566
VIDEO Sorin Grindeanu, întrebat dacă va fi sacrificat Ilie Bolojan înainte de Paște: România are nevoie de o schimbare
1.566

1.166
VIDEO Sorin Grindeanu: Nu este exclus să ajungem la alegeri anticipate dacă PNL iese de la guvernare
1.166

831
VIDEO Grindeanu, mesaj tăios pentru Bolojan: 'PNL singur nu îți ajunge să fii prim-ministru'
831

879
VIDEO Sorin Grindeanu, reacție la acuzațiile USR: 'Românii văd în fiecare zi cum crește prețul' / Apel către Guvern pentru adoptarea unei soluții
879

792
VIDEO Sorin Grindeanu bate cu pumnul în masă și anunță că nu va ceda sub nicio formă în Parlament: Nu negociez absolut nimic!
792

1.752
Se adâncește scandalul între liderii UE și SUA. Premierul Spaniei, noi atacuri la adresa lui Donald Trump: 'Războiul împotriva Iranului subminează ordinea internațională'
1.752

4.691
Trump face cea mai mare eroare de calcul: Războiul din Iran scapă de sub control
4.691

2.365
Polonia servește o lecție aspră României: Pornite cam din aceeași situație, diferența din prezent este una uriașă
2.365

3.818
S-a bătut palma pentru un mega-proiect de infrastructură: Drum Expres strategic în sudul României, care face legătura cu restul Europei
3.818
















Comentează