Copreşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, anunţă că în cursul zilei de miercuri Curtea de Apel Bucureşti s-a pronunţat definitiv asupra înregistrării partidului Alianţa Liberalilor şi Democraţilor.
"Este o decizie care ne bucură şi care oficializează existenţa Alianţei Liberalilor şi Democraţilor (ALDE) în România. Asigurăm electoratul că ALDE va veni, la alegerile din 2016, cu un suflu nou pe scena politică. În acest moment, suntem singura forţă autentic liberală, într-o Românie care ştim bine că are nevoie de principii şi valori de dreapta şi centru-dreapta, de apărarea şi susţinerea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor şi o agendă concretă de măsuri economice liberale", afirmă Tăriceanu, într-o postare de joi pe pagina sa de Facebook.
Călin Popescu-Tăriceanu adaugă faptul că formaţiunea pe care o conduce alături de Daniel Constantin va deveni, în urma viitoarelor alegeri, "a treia forţă politică din România". "ALDE va fi a treia forţă politică din România după alegerile din 2016 şi formaţiunea politică ce îşi asumă în faţa românilor un proiect concret de ţară: România a 7-a putere economică a Europei", a mai scris Tăriceanu. AGERPRES
Tăriceanu: Curtea de Apel Bucureşti s-a pronunţat definitiv asupra înregistrării ALDE
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

29
Nicușor Dan, despre deschiderea expoziției Brâncuși de la Berlin: „Este o recunoaștere a valorii și identității noastre”
29

28
Diana Buzoianu: Pădurea Băneasa ar putea deveni arie protejată
28

87
Alegeri cu final previzibil în PSD: un singur candidat pentru șefia organizației municipale Constanța
87

7.654
Sondaj Avangarde: AUR in scadere. Usoara revenire a PSD
7.654

257
Europarlamentar Șerban Dimitrie Sturdza, apel către ministrul Energiei: Lasați-o pe Dana Budeanu! Tăiați accizele acum!
257

111
Diana Buzoianu: Criza globală scoate la iveală nevoia unui mix energetic divers în România
111

115
Oana Ţoiu: Pentru bugetul din 2027, responsabil va fi să îl adoptăm din toamna acestui an, ca să nu mai începem cu frâna trasă pentru investiţii
115

2.804
Ministrul Muncii vine cu marea veste, așteptată de milioane de pensionari: Nu mai poate fi amânată
2.804

2.098
România se alătură declarației internaționale pentru libertatea navigației în Strâmtoarea Ormuz. Nicușor Dan: 'Suntem pregătiți'
2.098

3.075
Ciprian Ciucu vrea să rezolve una dintre cele mai vechi și mai deranjante probleme ale Bucureștiului
3.075

25.582
La Guvern se pregătește o mică revoluție: Se schimbă inclusiv regulile pentru a aduce mașini din altă țară
25.582

19.081
Situație halucinantă, descoperită la Guvern: România a ajuns să plătească dobânzi pentru un mare proiect, care este blocat
19.081

3.485
Surpriză în Parlament: 28 de parlamentari din Opoziție au votat „DA” la bugetul pe 2026 / Explicația liderilor SOS și Uniți pentru România
3.485
















Comentează