Un tânăr în vârstă de 25 de ani din comuna Banca a fost reţinut de poliţişti după ce a intrat fără drept în curtea unui vecin şi a dat foc casei acestuia.
Bărbatul este acuzat de violare de domiciliu şi distrugere prin incendiere.
"În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Banca au stabilit faptul că, în noaptea de 22 spre 23 august, la ora 01.00, bărbatul bănuit de comiterea infracţiunilor, pe fondul unei stări conflictuale anterioare, ar fi pătruns fără drept în curtea locuinţei persoanei vătămate unde ar fi incendiat corpul locuinţei. În urma incendiului a ars o parte din faţadă şi acoperiş, nefiind victime omeneşti sau alte pagube materiale. Prejudiciul estimat în urma producerii infracţiunilor este estimat la 8.000 de lei. Ca urmare a administrării probatoriului, poliţiştii au luat faţă de bărbatul cercetat măsura reţinerii, pentru 24 de ore. Acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, pentru dispunerea unei măsuri preventive", precizează un comunicat de presă transmis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vaslui, potrivit Agerpres.
Poliţiştii continuă cercetările, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii şi probării întregii activităţi infracţionale a persoanei cercetate.
Tânăr reţinut după ce a dat foc casei unui vecin cu care era în conflict
Autor: Nicoleta Nicolau
Publicat: 04-09-2025
București
0°C
Articole Similare

269
Horoscop zilei de 14 martie 2026. Taurii se concentrează mai mult pe planurile lor financiare. Află ce se întâmplă cu zodia ta
269

925
Ilie Bolojan e nimicit după ce mama sa a dat interviu în presă ca să îl apere: Liderii care permit asta sunt niște nulități
925

714
Tribunalul București retrimite la DNA dosarul „Complexul Caraiman”. Instanța: rechizitoriul nu permite stabilirea clară a acuzației
714

5.191
Alertă în România, oamenii au sunat la 112 speriați că a început războiul în țară! Ce erau, de fapt, bubuiturile pe care le-au auzit
5.191

1.261
Alertă de poluare în lacul Vidraru: A fost convocat Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă
1.261

1.449
VIDEO Ilie Bolojan pune presiune pe ministrul Muncii cu salarizarea unică: Trebuie făcut la modul serios pentru a așeza structura de cheltuieli a statulu
1.449

22
Unelte de capturat sturion, ridicate de inspectorii Administraţiei Deltei
22

20
Un colegiu lansează o iniţiativă unică – dozator de lapte proaspăt provenit de la ferma şcolii
20

21
Proiect pilot dedicat liceenilor pasionaţi de ştiinţă, lansat de Institutul ELI-NP
21

1.768
Guvernul Bolojan a decis - Salariul minim brut se majorează cu aproape 300 de lei de la 1 iulie
1.768

1.079
FOTO Accident grav pe DN1, în județul Cluj - O fetiță de trei ani și un bărbat, în stop cardio-respirator
1.079

4.235
Premieră în România. Ce mașini sunt la mare căutare. Dacia, Ford sau Mercedes încep să piardă teren
4.235

46
Autoturism lovit de tren în Hunedoara: pompierii acționează la fața locului
46

















Comentează