Preşedintele american Joe Biden asigură că retragerea trupelor SUA din Afganistan nu se va încheia mai repede decât era prevăzut02-07-2021381Externe
Două noi trupuri, descoperite printre dărâmăturile imobilului rezidenţial prăbuşit în Florida, între care fiica unui pompier02-07-2021216Externe
BREAKING NEWSÎncepe OFENSIVA PATRIOȚILOR EUROPENI: Marine Le Pen şi 15 aliaţi europeni, între care Viktor Orban, prezintă 'prima piatră de temelie' în Parlamentul European02-07-202110.456Uniunea Europeană
Joan Laporta, preşedintele clubului FC Barcelona declară că negocierile cu Messi 'progresează'02-07-202185Sport
Un tânăr de 17 ani din Suedia a fost arestat pentru omucidere şi tentativă de omucidere02-07-2021267Externe
70 de membri ai fortelor paramilitare au fost suspendați, după ce au refuzat vaccinarea anti-COVID-19, în Pakistan02-07-20211.943Externe
Portugalia revine la vechile restricții și introduce interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii02-07-20211.911Externe
Amsterdam îşi cere scuze pentru rolul său în trecutul colonial şi comerţul mondial cu sclavi02-07-2021959Externe
Traficul de persoane, dezvoltat la nivel global pe perioada pandemiei, în timp ce guvernele își canalizau resursele către criza sanitară01-07-2021274Externe
Curtea Supremă a SUA a dat dreptate unor aleşi republicani într-o hotărâre care ar putea reduce accesul la vot al minorităţilor01-07-2021270Externe
OCDE: 130 de state au ajuns la un acord asupra unei reforme a impozitării companiilor multinaţionale01-07-2021412Externe
Un cuplu din Spania a dezvoltat o pereche de ochelari de înaltă tehnologie pentru ca fiul lor cu deficienţe de vedere01-07-2021500Externe
BREAKING NEWSDecizie ISTORICĂ a lui Joe Biden: Americanii își vor putea alege ce sex să fie înscris pe paşaport01-07-20214.052Știrile Zilei
Arabia Saudită donează 50 de milioane de euro Programului Alimentar Mondial, pentru a asigura hrana în Yemen01-07-2021143Externe
Cadavrul unei turiste franceze, dispărute de o săptămână, a fost găsit pe insula grecească Creta01-07-2021495Externe
Curtea Constituţională din Turcia decide că drepturile unui fost deputat prokurd încarcerat au fost încălcate de autorităţi01-07-2021189Externe
COVAX: Orice persoană care a fost imunizată cu seruri omologate de OMS trebuie considerată pe deplin vaccinată01-07-2021335Externe
VIDEO| 17 victime, după ce geniștii au vrut să detoneze artificii ilegale, în SUA01-07-20211.075Externe
Vedeta de K-pop Seungri ar putea fi condamnată la o pedeapsă de cinci ani de închisoare în urma unui scandal sexual01-07-2021319Externe
VIDEO| Elveția își va înlocui flota învechită cu avionul militar american F-35A01-07-20211.055Externe
VIDEO| Au fost descoperite noi cadavre, printre dărâmăturile imobilului prăbuşit în Florida30-06-20211.058Externe
Cel mai vârstnic bărbat din lume este un portorican în vârstă de 112 ani şi 326 de zile30-06-2021310Externe
Doi elefanţi asiatici sălbatici au fost salvaţi după patru zile de calvar pe o plajă din Bangladesh30-06-2021354Externe
13:16Știrile ZileiSurse: În microbuzul cu suporteri PAOK au fost găsite sticle de vodcă și substanțe interzise. Mărturia cutremurătoare a șoferului de TIR în care a intrat microbuz
13:12ExternePremierul Groenlandei: Este nevoie de eforturi suplimentare pentru întărirea securității în regiune
13:06Știrile ZileiPercheziții la un spital din Alba într-un dosar de corupție. Ancheta vizează modul de angajare a personalului - managerul și economista, vizați
12:57SocialDoi bărbați, prinși în flagrant cu 4 kg de droguri și peste 160.000 de lei, au fost reținuți
12:54Știrile ZileiDetalii esențiale pentru toți cei aflați în pragul pensionării: Cu câți ani poți ieși mai devreme la pensie și cum se desfășoară întregul proces
12:46Știrile ZileiVasile Dîncu: 'Donald Trump nu este o anomalie. Este un test'. Analiza despre 'violența simbolică' și politica drept spectacol
12:40Cultură si MediaPhilip Glass renunță la concertele de la Kennedy Center, protestând față de noua conducere
10:56Știrile ZileiVIDEO Unul dintre suporterii lui PAOK, care a supraviețuit, dezvăluie adevărata cauză a accidentului groaznic petrecut în România
08:01Știrile ZileiUn gigant dispare complet din România: Au vândut toate magazinele și începe un amplu proces de trecere către noul proprietar
27 ianȘtirile ZileiVIDEO FOTO UPDATE Accident devastator pe DN6 (E70)! Cel puțin șase persoane au murit: Impact devastator între un microbuz, un tir și o autocisternă
27 ianȘtirile ZileiFranța intră în proiectul de peste un miliard de euro din România: Hidroelectrica bate palma cu EDF, dar francezii vor ajutor de stat