Sustenabilitatea sistemului de sănătate se bazează pe dezvoltarea politicilor preventive a declarat, miercuri, la Forumul Economic România - SUA ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, potrivit Agerpres.
"Trebuie să înţelegem că sustenabilitatea sistemului de sănătate se bazează pe dezvoltarea politicilor preventive şi serviciilor ambulatorii, pentru că ele sunt singurele care pot să ţină costurile sub control", a afirmat Rafila.
Ministrul a dat ca exemplu Statele Unite ale Americii, care "au cea mai mare cheltuială cu sănătatea din lume". El a precizat că "19% dintr-un PIB enorm sunt alocate Sănătăţii în Statele Unite".
"Cum s-a ajuns la acest procent? Pentru că întotdeauna procentul de creştere a cheltuielilor de sănătate este mai rapid decât creşterea PIB", a continuat demnitarul.
Rafila a subliniat importanţa unor politici în Sănătate care să nu se schimbe în acelaşi timp cu guvernele.
"Trebuie să înţelegem că trebuie să depăşim ciclurile politice, trebuie să fie o politică care să transcendă schimbările de guverne sau de miniştri. Gândiţi-vă că în România am avut, în doi ani de zile, şase miniştri al Sănătăţii", a spus Alexandru Rafila.
Sustenabilitatea sistemului de sănătate se bazează pe dezvoltarea politicilor preventive, transmite Rafila
București
8°C
Articole Similare

4
Dr. Ruxandra Manea: De multe ori aceste cocktailuri de droguri sunt deja pregătite de persoanele care le furnizează şi de multe ori pacienţii nici nu ştiu exact ce consumă
4

5
Dr. Ruxandra Manea: dependența de droguri este o boală gravă care necesită tratament pe termen lung
5

21
Dr. Ruxandra Manea: Există risc ridicat de deces, sunt organisme care rezistă la multe substanţe, altele, poate doar la trei
21

15
Analizor performant pentru depistarea drogurilor, instalat la Spitalul „Sfântul Stelian” din Capitală
15

42
Dr. Lucian Paziuc: Spitalele de psihiatrie pentru măsuri de siguranță sunt supraaglomerate, România riscă sancțiuni europene
42

60
Aproape 100 de pacienți la cabinetul de urgențe stomatologice deschis recent la Spitalul Județean Brașov
60

20
Primul studiu privind munca în Sănătate, prezentat în premieră, la Tg. Mureș
20

82
Premieră medicală: China aprobă lansarea unui dispozitiv care conectează creierul direct la computer
82

36
Viorel Rotilă (FSSR): Riscul de epuizare profesională a angajaţilor din sistemul public de sănătate este în creştere
36

68
Bloc operator modernizat în Secţia Ortopedie a Spitalului Municipal Hunedoara
68

10
Spitalul Județean Timiș a finalizat un proiect major pentru dezvoltarea serviciilor oncologice
10

19
Rămâi într-o relație nefericită din aceste motive. Psihologii le numesc scuze false
19

1.839
A refuzat operația. Cum a ales o femeie să fie tratată
1.839
















Comentează