SURSE 'Rambo de Olt': Prefectul și subprefectul județului, scoși din funcții după audierea la Parchetul Militar pentru trageri ilegale cu Kalașnikovul

Autor: Nicoleta Nicolau

Publicat: 24-12-2025 13:20

Article thumbnail

Sursă foto: Instituția Prefectului - Județul Olt

Prefectul și subprefectul județului Olt au fost plasați sub control judiciar, potrivit unor surse judiciare, după audierile desfășurate la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București. Măsura vine la o zi după ce cei doi au fost ridicați cu mandat de aducere și reținuți în cadrul unui dosar care vizează fapte grave legate de folosirea ilegală a armelor de foc. Incidentul s-ar fi petrecut în cadrul poligonului MApN din localitatea Redea, județul Olt.

Sursele citate precizează că, pe durata controlului judiciar, atât prefectul, cât și subprefectul ar avea interdicția de a-și exercita funcțiile publice. O măsură similară ar fi fost dispusă și în cazul comandantului unității militare implicate în anchetă.

Cine sunt cei doi 'Rambo' de Olt

Prefectul de Olt se numește Cosmin Floreanu și a obținut funcția printr-o rocadă cu actualul subprefect al județului, Ștefan Nicolae. Preluarea funcției de către Floreanu, susținut de PSD, s-a făcut în luna februarie 2025. La rândul său, fostul prefect, actual subprefect, Ștefan Nicolae este susținut de PNL.

„Prefectul s-a dus în calitatea lui de prefect, iar la finalul exercițiului s-a crezut un fel de Rambo. A luat Kalașnikovul și a început să tragă. PSD-ul așa se crede la Slatina și în județul Olt, un fel de Rambo. Poate să încalce orice lege… nu există așa ceva. Prefectul a zis c-o fi la blâci și că trage la țintă cu pușca cu airsoft” a declarat Mario De Mezzo, primarul orașului Slatina, pentru Cotidianul.

Trageri ilegale cu arme de război, după un exercițiu militar

Ancheta vizează fapte care ar fi avut loc în luna mai a acestui an, imediat după un exercițiu de mobilizare a rezerviștilor desfășurat în poligonul militar Redea, din județul Olt. Potrivit surselor judiciare, prefectul și subprefectul ar fi tras ilegal cu arme de tip Kalașnikov, descărcând mai multe încărcătoare, deși nu aveau dreptul legal să folosească armament de război.

Mai mult, anchetatorii susțin că aceștia ar fi fost sprijiniți de cadre din unitatea militară, iar ulterior ar fi fost întocmite documente cu date nereale pentru a justifica consumul de muniție și folosirea armelor.

Documente falsificate pentru acoperirea faptelor

Potrivit informațiilor obținute din anchetă, în registrele și documentele oficiale ale unității ar fi fost consemnate date false, astfel încât tragerile să pară parte a unei activități militare autorizate. În acest context, procurorii militari investighează și posibile infracțiuni de fals în înscrisuri oficiale.

Aceleași surse arată că și comandantul unității militare din Redea a fost ridicat cu mandat și audiat, fiind ulterior plasat sub control judiciar, cu interdicția de a-și exercita atribuțiile de comandă.

Acuzațiile din dosar: arme, muniții și uz ilegal de armă

Dosarul este instrumentat de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București. Potrivit surselor judiciare, acuzațiile avute în vedere sunt nerespectarea regimului armelor și munițiilor și uz de armă, infracțiuni prevăzute de Codul penal și de legislația specială în domeniu.

Ancheta se află în faza de urmărire penală, iar procurorii continuă audierile și administrarea probelor pentru a stabili cu exactitate rolul fiecărei persoane implicate.

Prezumția de nevinovăție rămâne valabilă

Până la o eventuală trimitere în judecată sau o hotărâre definitivă, toți cei vizați de anchetă beneficiază de prezumția de nevinovăție, așa cum prevede Codul de procedură penală.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri