Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) anunţă depunerea în Parlament a unui proiect legislativ pentru instituirea unei proceduri de autorizare în regim de urgenţă a medicamentelor indicate în protocolul de tratament al bolii COVID-19, astfel încât acestea să poată fi introduse pe piaţă.
"La iniţiativa specialiştilor noştri, doctorii Sorin Muncaciu şi Silviu-Titus Păunescu, am depus un proiect de lege pentru reglementarea unei proceduri de autorizare rapidă a acestor medicamente, care sunt, în fapt, utilizate în prima linie, alături de vaccinuri aprobate în regim de urgenţă de către Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA). În momentul de faţă, medicamentele, cum ar fi cele antivirale, pot fi autorizate doar prin parcurgerea unei proceduri greoaie şi îndelungate în faţa Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România, procedură incompatibilă cu nevoia societăţii româneşti de a asigura prezenţa pe piaţă a acestor tratamente în regim de urgenţă", precizează, joi, deputatul George Simion, copreşedinte al AUR, într-un comunicat de presă.
SURPRIZĂ AUR vrea autorizarea în regim de urgenţă a medicamentelor necesare tratării COVID
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

2.149
Explozie a cazurilor de cancer colorectal la adulţii sub 50 de ani. Ce avertizează cercetătorii (studiu)
2.149

610
Cât de curând vom găsi la raft alimente high-tech: foie-gras fără rață și ciocolată imprimată 3D
610

1.411
'Face pielea ca de sticlă': Un banal colorant alimentar ar putea revoluționa imagistica medicală
1.411

53
Dr. Ruxandra Manea: De multe ori aceste cocktailuri de droguri sunt deja pregătite de persoanele care le furnizează şi de multe ori pacienţii nici nu ştiu exact ce consumă
53

18
Dr. Ruxandra Manea: dependența de droguri este o boală gravă care necesită tratament pe termen lung
18

80
Dr. Ruxandra Manea: Există risc ridicat de deces, sunt organisme care rezistă la multe substanţe, altele, poate doar la trei
80

66
Analizor performant pentru depistarea drogurilor, instalat la Spitalul „Sfântul Stelian” din Capitală
66

57
Dr. Lucian Paziuc: Spitalele de psihiatrie pentru măsuri de siguranță sunt supraaglomerate, România riscă sancțiuni europene
57

67
Aproape 100 de pacienți la cabinetul de urgențe stomatologice deschis recent la Spitalul Județean Brașov
67

21
Primul studiu privind munca în Sănătate, prezentat în premieră, la Tg. Mureș
21

109
Premieră medicală: China aprobă lansarea unui dispozitiv care conectează creierul direct la computer
109

37
Viorel Rotilă (FSSR): Riscul de epuizare profesională a angajaţilor din sistemul public de sănătate este în creştere
37

80
Bloc operator modernizat în Secţia Ortopedie a Spitalului Municipal Hunedoara
80
















Comentează