VIDEO Imagini emoționante. Mii de suporteri ai lui PAOK, ultim omagiu pentru cei șapte fani care au murit în accidentul din România

Autor: Anca Flondor

Publicat: 29-01-2026 22:57

Article thumbnail

Sursă foto: X

Mii de suporteri greci s-au adunat în această seară la stadionul din Salonic pentru a prezenta un ultim omagiu. Guvernul Greciei a trimis, astăzi, o aeronavă militară specială pentru a prelua sicriele și a le transporta.

Suporterii greci au decis să nu meargă la meciul din această seară cu Lyon din Europa League după tragedia din România.

Mii de fani s-au adunat însă la stadionul din Salonic unde au fost aduși cei șapte suporteri decedați.

Minut de reculegere la meciul Olympique Lyon - PAOK

Un minut de reculegere s-a ţinut în această seară la Groupama Stadium înaintea meciului din Liga Europa dintre Olympique Lyon şi PAOK, în memoria suporterilor decedaţi într-un accident rutier în România. La acest joc, tribuna oaspeţilor va fi închisă, suporterii greci renunţând la deplasare după tragedia din România.

“În ultima etapă a fazei grupei Ligii Europa, împotriva Lyonului, echipa joacă pentru a onora memoria fanilor noştri care şi-au pierdut viaţa în tragic accident rutier din România.

La şedinţa de ieri, s-a ratificat decizia de a închide tribuna oaspeţilor pentru meciul împotriva Lyonului.

PAOK informează că suporterii greci care se află în stadion, fie că sunt titulari de invitaţii, bilete VIP sau bilete standard achiziţionate direct de la echipa gazdă, nu trebuie să poarte în niciun caz îmbrăcăminte cu însemnele PAOK, deoarece în caz contrar nu li se va permite accesul în stadion.

Orice suporter grec care asistă la meci este rugat să respecte în totalitate instrucţiunile autorităţilor franceze şi să evite comportamente care ar putea afecta atmosfera de respect şi comemorare din meciul de diseară şi ar putea crea probleme clubului.

În acelaşi timp, PAOK doreşte să menţioneze cooperarea excelentă cu Lyon şi autorităţile franceze, care încă de la început au demonstrat o înţelegere absolută a durerii şi doliului familiei PAOK, precum şi disponibilitatea de a coopera în mod substanţial”, a anunţat PAOK pe site-ul oficial.

Doi dintre cei trei supraviețuitori ai accidentului au fost transportați către Greci

Doi dintre cei trei supraviețuitori ai accidentului au fost transportați către Grecia cu avionul. Medicii au stabilit că starea lor de sănătate permite deplasarea aeriană. Potrivit informațiilor din presa elenă, unul dintre răniți va continua tratamentul într-un spital din Salonic, iar celălalt a fost externat după îngrijirile medicale primite în România.

Cel de-al treilea supraviețuitor rămâne, deocamdată, internat la Spitalul Județean din Timișoara, fiind într-o stare mai gravă. Acesta a fost supus unei intervenții chirurgicale în cursul nopții, iar medicii nu îl consideră încă suficient de stabil pentru a fi transportat.

Accidentul s-a produs după ce microbuzul în care se aflau suporterii, care se deplasau din Grecia către Franța, a intrat frontal într-un TIR, după o manevră considerată inexplicabilă a șoferului. Potrivit rezultatelor preliminare ale necropsiei, șoferul ar fi consumat substanțe interzise.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri