Curtea supremă a Suediei a respins marţi cererea autorităţilor de la Beijing de extrădare a unui cetăţean chinez acuzat de deturnare de fonduri publice, sub motivul că acesta riscă să fie torturat şi condamnat la pedeapsa capitală dacă se întoarce în China, relatează AFP şi Reuters potrivit Agerpres.
Qiao Jianjun, fost responsabil al administraţiei de stat pentru cereale, este bănuit de justiţia din provincia centrală Henan că a deturnat până la 200 milioane de yuani (26 milioane de euro) între 2008 şi 2011, conform documentelor remise de autorităţile chineze cancelariei suedeze.
Qiao Jianjun - cunoscut şi ca Feng Li - contestă însă aceste acuzaţii şi afirmă că a intrat în vizorul Beijingului după ce a aderat în 2010 la Partidul Democrat chinez, formaţiune interzisă.
Deşi există "suspiciuni rezonabile" că Qiao Jianjun a comis infracţiuni în China, există riscul ca acesta să fie persecutat în ţara sa din cauza activităţii sale politice şi tratat într-un mod care încalcă prevederile Convenţiei europene a drepturilor omului, a stabilit instanţa supremă a Suediei.
"În aceste condiţii, extrădarea nu poate avea loc", a conchis judecătorul Petter Asp.
Curtea supremă suedeză a menţionat că a primit asigurări din partea justiţiei chineze că acesta nu va fi condamnat la moarte - sancţiunea prevăzută pentru infracţiunea financiară de care este acuzat fiind pedeapsa capitală -, dar că "există puternice motive de neîncredere" în asigurările primite.
În Suedia, extrădarea cetăţenilor străini ţine de guvern, care însă trebuie să urmeze deciziile Curţii supreme.
"China nu poate face apel la această decizie. Nu va fi nicio extrădare din Suedia", a subliniat avocatul chinezului, Henrik Olsson Lilja.
Purtătorul de cuvânt al MAE chinez, Geng Shuang, şi-a exprimat în schimb speranţa ca Suedia să "admită realitatea faptelor ilegale comise de Qiao Jianjun" şi să-l extrădeze în China cât mai curând posibil, pentru a evita să devină "un fief pentru infractori", adăugând că Beijingul a obţinut extrădarea a peste 260 de suspecţi din ţări din Europa, Asia, Africa şi America latină, ceea ce, a punctat el, demonstrează încrederea comunităţii internaţionale în sistemul legal chinez.
Qiao Jianjun a fost arestat în Suedia în iunie 2018, la solicitarea justiţiei chineze. Eliberat la 19 iunie a.c., a fost arestat din nou o săptămână mai târziu, de această dată în baza unei alte proceduri, lansate de SUA, unde a petrecut mult timp după plecarea sa din China, în 2011, şi unde este bănuit de spălare de bani şi încălcarea legilor imigraţiei. Din 2013, el trăieşte în Suedia, unde a şi cerut azil, în martie, în prezent cererea sa fiind încă analizată.
SUA au termen până la 2 august pentru a prezenta o cerere oficială de extrădare.
Suedia respinge extrădarea unui chinez acuzat de Beijing de deturnare de fonduri
București
-1°C
Articole Similare

26
Titus Corlățean intră în cursa pentru funcția de Secretar general adjunct la Consiliul Europei
26

10
Autorităţile suedeze au confiscat joi în largul coastelor de sud ale ţării un petrolier pe care îl suspectează că navighează sub pavilion fals
10

80
VIDEO NATO își face armată de gândaci cyborg: un scenariu care părea până acum rezervat filmelor SF a devenit realitate
80

251
Dezvăluire explozivă: Serbia admite public că deține rachete de croazieră supersonice chinezești
251

31
Ambasadorul iranian la ONU declară că Iranul nu va închide strâmtoarea Ormuz
31

369
Cel mai ambițios plan militar al Ucrainei a fost anunțat: apare o „cupolă” net superioară inclusiv cu Iron Dome-ul israelian
369

299
O dronă lansată de Teheran rănește șase soldați francezi într-o bază din Irak
299

747
O sursă credibilă afirmă că Putin ar putea pândi momentul perfect pentru a ataca Europa
747

25
Canada intenţionează să îşi consolideze apărarea în zona arctică a ţării, anunță premierul Mark Carney
25

395
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Ucrainenii distrug un radar, un depozit de drone și un centru petrolier rus
395

360
Descoperire uluitoare a cercetătorilor: Bacteriile pot supraviețui în spațiu și răspândi viața între planete
360

2.468
Alertă în Orientul Mijlociu: Un avion cisternă al Forțelor Aeriene SUA s-a prăbușit în Irak. O a doua aeronavă a aterizat în siguranță
2.468

1.209
VIDEO Netanyahu amenință liderii de la Teheran în prima conferință de presă de la începutul războiului: Dacă aș fi agent, nu le-aș face asigurări de viață
1.209

















Comentează