Un prim caz de contagiere cu noul coronavirus a fost raportat în Sudanul de Sud, au anunţat duminică autorităţile acestei ţări, printre ultimele din Africa afectate de această pandemie, relatează AFP relatează agerpres.
"Sudanul de Sud confirmă existenţa unui caz de coronavirus", a declarat prim-vicepreşedintele Riek Machar, în cadrul unei conferinţe de presă la Juba.
Este vorba de o femeie de 29 de ani care a venit în ţară din Olanda, via Etiopia, pe 28 februarie. Nu o a fost precizată naţionalitatea pacientei.
Misiunea ONU din Sudanul de Sud (UNMISS) a informat duminică într-un comunicat că femeia contagiată este membră a personalului său. Ea a fost testată pozitiv după ce s-a prezentat joi la o clinică a misiunii.
Ministerul Sănătăţii a demarat o anchetă împreună cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi Centrul de control de prevenire a bolilor, pentru identificarea şi urmărirea tuturor contactelor posibile şi a măsurilor ulterioare, potrivit lui Riek Machar.
Autorităţile au ordonat închiderea barurilor, cluburilor de noapte şi magazinelor nealimentare şi au recomandat populaţiei să respecte măsurile de distanţare socială.
Graniţele au fost închise precum şi aeroportul internaţional. A fost, de asemenea, impusă o interdicţie de deplasare între orele 20:00 şi 06:00.
Sudanul de Sud, una dintre ţările cele mai sărace din lume, s-a confruntat mult timp cu un război civil devastator şi nu dispune de echipamente sanitare suficiente pentru a face faţă unei pandemii.
Sudanul de Sud raportează primul caz de infectare cu noul coronavirus
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

680
Șapte motive pentru care Trump nu a câștigat războiul din Iran
680

61
Hamas cere Iranului să nu-şi mai bombardeze vecinii
61

1.220
Viktor Orban a decis să le dea ucrainenilor mașinile blindate. A păstrat însă banii și aurul: 'Vă mai așteptăm'
1.220

23
VIDEO Atac israelian asupra unei suburbii a Berutului
23

36
Armament american pentru Taiwan: Țara își permite creșterea cheltuielilor
36

1.028
VIDEO Atac masiv rusesc asupra regiunii Kiev - Patru persoane au fost ucise
1.028

128
Nicio infrastructură petrolieră nu a fost avariată după bombardamentul asupra unei insule strategice, anunță Iranul
128

724
Criză în sectorul orezului din Europa: producătorii avertizează asupra unui posibil colaps
724

1.788
VIDEO Explozii în miez de noapte în Rusia - O mare rafinărie a fost lovită de dronele ucrainene
1.788

103
Provocare în Marea Japoniei - Coreea de Nord lansează un proiectil în timpul exercițiilor militare SUA-Coreea de Sud
103

2.818
Distrugătoarele Marinei SUA lansează interceptori de ultimă genrație pentru a doborî rachete iraniene care se apropie de spațiul NATO, dar costurile sunt uriașe
2.818

6.587
Disperare în Emiratele Arabe Unite. Zeci de persoane arestate pentru postarea pe rețelele sociale a imaginilor cu bombardamentele și instalațiile militare
6.587

2.422
Haos în 'paradis': tot mai mulți expați pleacă din Dubai pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu
2.422
















Comentează