Armata SUA va desfăşura avioane de luptă F-22 în Europa în foarte scurt timp, în cadrul Iniţiativei de Reasigurare Europeană, a anunţat luni şefa forţelor aeriene americane, Deborah James, transmite Reuters, revenind asupra informaţiei anterioare în care preciza că numărul acestor avioane va fi de patru.
'Astăzi anunţăm că vom desfăşura foarte curând avioane F-22 pentru a sprijini cerinţele de luptă şi de comandă şi în cadrul Iniţiativei de Reasigurare Europeană', a declarat James, citată de sputniknews.com.
'Acest gen de desfăşurări ne permit să ne antrenăm şi să operăm împreună cu aliaţii noştri, să câştigăm mai multă experienţă pe terenul european', a explicat ea.
Deborah James a declarat însă că, din motive de securitate a operaţiunii, nu poate oferi detalii cu privire la numărul aparatelor, data sau locul desfăşurării lor.
Măsura este menită să liniştească îngrijorările în creştere ale unor aliaţi din cadrul NATO cu privire la o agresiune militară din partea Rusiei.
Aviaţia militară americană foloseşte avioane F-22 în loviturile împotriva Statului Islamic, acestea fiind primele operaţiuni de luptă în care este implicat acest tip de aparate, precizează Reuters.
În luna februarie, preşedintele Barack Obama a propus un buget de 789 milioane de dolari pentru continuarea şi extinderea prezenţei militare a SUA în Europa, menţionează sputniknews.com.
Iniţiativa de Reasigurare Europeană, lansată de preşedintele american Barack Obama în iunie 2014 la Varşovia, conţine măsuri pentru consolidarea apărării statelor aliate şi partenere din flancul estic al NATO, precum şi sporirea prezenţei militare americane în această regiune.AGERPRES
SUA vor desfăşura avioane F-22 în Europa foarte curând, anunţă şefa forţelor aeriene
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

18
Cheltuieli militare - Cehia intră pe lista neagră a lui Trump
18

697
Alertă în Mediterana - Un transportator rusesc de GNL, în derivă în largul costelor Maltei
697

2.612
Viața lui Maduro după gratii - Urlă noaptea: „Sunt președintele Venezuelei! Spuneți țării mele că m-au răpit și că ne maltratează aici!”
2.612

1.573
VIDEO Alertă în SUA, atac armat la o sinagogă. Oamenii sunt îndemnați să se adăpostească
1.573

56
Rusia acuză: „Un atac ucrainean cu drone în Doneţk a ucis opt cadre medicale”
56

42
Varșovia interzice vânzarea de alcool în timpul nopții
42

1.132
VIDEO Un taxi zburător, care poate transporta zece pasageri, a fost testat cu succes în China
1.132

53
Criza petrolului - Danemarca le cere cetăţenilor să evite deplasările cu maşina
53

2.928
„Este clar” — Un general (r.) a identificat o problemă critică de securitate în România / Principalele vulnerabilități pentru țara noastră
2.928

59
IDF confirmă că a vizat membri ai mișcării Basij din Iran în atacurile de la Teheran din ultima zi
59

2.469
Calcul cinic făcut de Trump, în plină criză energetică: „Când preţurile petrolului cresc, noi câştigăm foarte mulţi bani!”
2.469

43
VIDEO Atac armat în SUA: doi răniți la Universitate Old Dominion din Norfolk / Atacatorul, ucis de poliţie
43

99
Spania şi-a rechemat ambasadoarea în Israel, din cauza ”insultelor şi calomniilor” proferate de Guvernul israelian, anunţă şeful diplomaţiei spaniole
99

















Comentează