Candidatul republican la alegerile prezidenţiale Donald Trump a declarat joi că el şi speaker-ul Camerei Reprezentanţilor SUA Paul Ryan au convenit în mare parte asupra unor probleme ca securitatea frontierelor, comerţul şi întărirea forţelor armate, informează Reuters.
"Cred că în cea mai mare parte suntem de acord asupra unei mulţimi de diferite probleme", a afirmat Trump într-un interviu urmând a fi difuzat mai târziu în timpul serii de joi de Fox News.
"Mă simt foarte puternic cu privire la securitatea frontierelor. Mă simt foarte puternic în legătură cu comerţul. Mă simt foarte puternic asupra consolidării militare. Într-o mare măsură, cred că Paul este de asemenea", a spus Trump.
Trump şi Ryan au avut o întâlnire extrem de anticipată joi la Washington, pentru a încerca să elimine divergenţele înaintea alegerilor prezidenţiale din noiembrie, aminteşte Reuters.
Candidatul republican la Casa Albă Donald Trump şi şefii partidului au avut joi primele discuţii la Washington pentru a pune capăt diviziunilor interne profunde şi a face front comun împotriva democratei Hillary Clinton, aminteşte France Presse, pe de altă parte.
"Deşi suntem sinceri cu privire la diferenţele noastre, am constatat că există de asemenea mai multe terenuri de înţelegere", au declarat într-un comunicat comun Donald Trump şi Paul Ryan, omul forte al Congresului, preşedintele Camerei Reprezentanţilor şi cel mai înalt responsabil republican care a refuzat până acum să îl sprijine în mod oficial pe candidatul la prezidenţiale.
"A fost prima noastră întâlnire, dar un pas pozitiv spre reunificare", au estimat ei.
"Statele Unite nu îşi pot permite patru ani suplimentari cu o Casă Albă Obama, reprezentată de Hillary Clinton. De aceea, este crucial ca republicanii să se adune în jurul principiilor noastre comune, promovând un program conservator şi făcând tot posibilul pentru a câştiga în această toamnă", au adăugat ei, aparent dornici să atenueze, cel puţin în public, divergenţele - chiar dacă Paul Ryan încă nu a anunţat că îl sprijină pe Donald Trump. AGERPRES
SUA: Trump spune că a convenit cu Ryan asupra securităţii frontierelor, comerţului şi armatei
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

15
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Forțele ruse au lansat peste 700 de lovituri asupra a 43 de localități din regiunea Zaporojie
15

495
Germania frânează extinderea misiunii navale a UE în Strâmtoarea Ormuz
495

268
Italia ar putea reveni la energia nucleară după aproape 40 de ani din cauza exploziei prețurilor la energie
268

718
SUA și Israelul au ucis peste 3.000 de iranieni, între care 1.319 civili și 206 copii: Israelul anunță că are în vizor alte mii de ținte
718

2.369
Declarații șocante ale șefului OMV, companie care deține 40% din piața românească: 'Austria ar putea rămâne fără combustibil' - Luni are întâlnire cu Nicușor Dan și Ilie Bolojan
2.369

54
Două treimi dintre solicitanții de azil din Germania nu aveau documente: Unii sunt din Turcia, China sau Rusia
54

5.745
Vaticanul este în alertă: Miliardarul care l-a susținut pe Donald Trump face conferințe secrete la Roma despre Antihrist
5.745

203
Germania nu crede în planul lui Donald Trump legat de Iran
203

152
Mitinguri de amploare de Ziua maghiarilor de pretutindeni: Cele două partide rivale din Ungaria și-au scos oamenii în stradă
152

167
Un petrolier indian părăsește portul Fujairah după atacul iranian asupra terminalului petrolier
167

6.387
Prima voce puternică din SUA care anunță când se termină războiul din Iran
6.387

83
Rezervele strategice ale AIE injectează 400 de milioane de barili de petrol pe piețele mondiale
83

238
Israelul dă detalii despre fratele atacatorului de la sinagoga din Michigan: Era un comandant al Hezbollah ucis într-un atac militar
238















Comentează