Unicul ales "socialist" din Congresul SUA, Bernie Sanders, a anunţat miercuri că va candida la Casa Albă contra lui Hillary Clinton în alegerile primare democrate din 2016, în interviuri acordate mass-media americane.
Senatorul Bernie Sanders, 73 de ani, a declarat ziarului USA Today şi agenţiei Associated Press că va candida la învestitura democrată pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie 2016.
Americanii "doresc o schimbare fundamentală pentru ca statul să-i servească pe americanii simpli şi nu doar pe miliardari", a afirmat Bernie Sanders citat de USA Today.
Practic necunoscut la nivel naţional, Bernie Sanders este cu toate acestea un obişnuit al mass-media naţionale, unde reprezintă în mod regulat facţiunea cea mai de stânga a politicii americane. El ştie că lipsa lui de notorietate, în faţa unei adversare formidabile, este prima provocare a campaniei sale.
"Cei mai mulţi oameni din America nu au auzit niciodată de Bernie Sanders. Peste 90% dintre americani o cunosc pe Hillary Clinton", a declarat el cotidianului. "Ea va avea absolut mai multe mijloace decât mine. Dar cred că putem strânge sume semnificative prin mici contribuţii individuale".
"Oamenii nu ar trebui să mă subestimeze", a declarat el pentru agenţia AP.
Bernie Sanders nu este în prezent membru al partidului democrat dar ocupă locul de ''independent" cu grupul democrat din Senat.
Intrarea sa în cursă nu ameninţă poziţia de favorit a lui Hillary Clinton, dar ar putea să o forţeze pe democrată să-şi clarifice declaraţiile cu privire la subiecte socio-economice arzătoare ca tratatele de liber schimb în curs de negociere, faţă de care stânga partidului democrat, sindicatele şi Bernie Sanders sunt ostile, notează AFP.
Legăturile istorice ale lui Bill şi Hillary Clinton cu Wall Street îi nemulţumesc de asemenea pe unii democraţi, deşi Hillary Clinton şi-a înăsprit recent discursul contra traderilor.
"Am îndoieli cu privire la capacitatea lui Hillary Clinton sau a oricărui republican de a-i ataca pe mai marii finanţelor care controlează o parte atât de mare din economia noastră", a declarat Bernie Sanders la Fox News în aprilie. Ea trebuie "să-i convingă pe americani că pe baza experienţei şi poziţiilor sale actuale, va dărâma marile bănci de pe Wall Street".
Bernie Sanders a fost ales în 1990 în Camera Reprezentanţilor ca independent, apoi în 2006 în Senat, unde a fost reales în 2012.
Hillary Clinton şi-a declarat candidatura la 12 aprilie, singura care a făcut-o în mod oficial. Ea este preferată de aproximativ 62% dintre democraţi pentru primare, potrivit mediei sondajelor site-ului RealClearPolitics. Bernie Sanders este foarte distanţat cu circa 6% din intenţiile de vot în acest stadiu foarte preliminar.
Alegerile primare debutează la începutul anului 2016.AGERPRES
SUA: Socialistul Bernie Sanders, candidat la Casa Albă contra lui Clinton
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

9
Acuzații dure de la Londra: Rusia şi Iranul încearcă să deturneze economia globală
9

5.709
A treia rachetă lansată de Iran spre Turcia. Mesajul ministrului turc al Apărării
5.709

3.532
Donald Trump, discuție secretă cu puternicii lideri ai G7: Iranul este pe punctul de a se preda
3.532

25
Nepalul se pregătește pentru o criză energetică - Buteliile cu gaz se vând pe jumătate goale
25

2.799
VIDEO Explozie înaintea unui marș tradițional la Teheran - Președintele îndemnase populația să participe
2.799

9.422
Butoiul cu pulbere al Balcanilor stă să bubuie: Președintele Serbiei se pregătește de război. Un nou conflict major la granița României
9.422

2.039
Războiul dintre Pakistan și Aganistan se intensifică - Bombardamente la Kandahar
2.039

5.201
VIDEO Războiul ajunge în inima Dubaiului: Explozii și incendii după ce o dronă kamikaze a lovit districtul financiar al orașului
5.201

1.698
Motivul pentru care prețul aurului are o evoluție ciudată, imediat după ce a început războiul din Orientul Mijlociu
1.698

185
GPS-ul a luat-o razna în zona Golfului din cauza războiului - Maşini poziţionate în mare sau vapoare pe uscat. Oamenii au început să citească, din nou, indicatoarele rutiere
185

1.946
Blocaj în Ormuz, undă de șoc în energie: Petrolul devine armă geopolitică, lumea intră în regim de urgență
1.946

133
Coreea de Nord a acuzat Japonia că plănuieşte o invazie: 'Este evident'
133

101
IDF susține că situri de fabricare a armelor și sediile organismelor regimului au fost atacate în cadrul atacurilor asupra Iranului
101

















Comentează