SUA şi Columbia au anunţat luni lansarea unui nou plan comun de combatere a traficului de droguri, prin intermediul investiţiilor în regiunile afectate de violenţă, transmite France Presse potrivit Agerpres.
Anunţul a fost făcut la palatul prezidenţial din Bogota, la finalul unei întâlniri între preşedintele columbian Ivan Duque şi Robert O'Brien, consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui american Donald Trump.
SUA ''vor sprijini toate eforturile Columbiei (...) pentru a garanta securitatea în ţară, pentru a combate organizaţiile infracţionale, dintre care unele sunt transnaţionale şi, făcând acest lucru, vom ajuta la crearea condiţiilor pentru creştere economică'' în cele două ţări, a explicat Robert O´Brien într-o declaraţie comună.
La rândul său, Ivan Duque a subliniat că guvernul american a înţeles ''nu doar importanţa continuării luptei eficiente contra traficului de droguri şi terorismului'', dar şi importanţa ''combinării acestor eforturi cu investiţii de calitate în locurile atinse de violenţă''.
Iniţiativa a fost prezentată ca un nou capitol al 'planului Columbia' de ajutorare a ţării andine de către Washington în combaterea traficului de droguri.
În cadrul acestui acord, SUA au transferat Columbiei peste 7 miliarde de dolari în perioada 2000-2016.
Columbia este principalul producător mondial de cocaină, iar SUA sunt prima ţară consumatoare.
SUA şi Columbia lansează un nou plan comun de combatere a traficului de droguri
București
-3°C
Articole Similare

401
Președintele Poloniei dă o lovitură de mari proporții Comisiei Europene: Blochează participarea Poloniei la programul SAFE
401

7
Noul guvern din Chile semnează un acord cu SUA privind mineralele critice
7

938
Donald Trump a luat o măsură care va genera mari controverse: Ridică sancțiunile impuse Rusiei și permite cumpărarea de petrol rusesc
938

2.286
VIDEO Iranul a reușit să enerveze rău de tot Franța! Emmanuel Macron a explodat, după atacul asupra bazei franceze, în urma căruia un soldat a murit și mai mulți sunt răniți
2.286

77
Mesajul lui Netanyahu pentru poporul iranian: Libertatea se apropie
77

1.442
S-a apucat să își reconstruiască o casă și a găsit o comoară uriașă: Era ascundă dinainte de marea revoluție
1.442

3.294
VIDEO Un cutremur puternic zguduie Turcia: Oamenii au ieșit din case și s-au adăpostit în mașini
3.294

3.036
Panică la Moscova: populația a început să folosească stații radio și pagere, după blocarea internetului mobil
3.036

987
Titus Corlățean intră în cursa pentru funcția de Secretar general adjunct la Consiliul Europei
987

134
Autorităţile suedeze au confiscat joi în largul coastelor de sud ale ţării un petrolier pe care îl suspectează că navighează sub pavilion fals
134

925
VIDEO NATO își face armată de gândaci cyborg: un scenariu care părea până acum rezervat filmelor SF a devenit realitate
925

4.203
Dezvăluire explozivă: Serbia admite public că deține rachete de croazieră supersonice chinezești
4.203

100
Ambasadorul iranian la ONU declară că Iranul nu va închide strâmtoarea Ormuz
100

















Comentează