Schimburi de focuri aveau loc într-un centru de planning familial din Colorado între poliţie şi un atacator, cu mai mulţi răniţi dintre care cel puţin patru poliţişti şi un număr necunoscut de civili, relatează AFP.
"Patru ofiţeri de poliţie" au fost răniţi şi unii dintre ei au fost transportaţi la spital, a declarat într-un briefing de presă Catherine Buckley, o purtătoare de cuvânt a poliţiei din Colorado Springs, la sud de Denver (vestul Statelor Unite).
Ea a precizat că sunt victime în rândul civililor în număr necunoscut şi care nu au putut fi transportate toate la spital pentru moment, dar că nu există în acest stadiu niciun deces. Anterior, ea nu a fost în măsură să spună dacă există sau nu ostatici.
Spitalul Penrose din Colorado Springs a scris la rândul său pe reţeaua socială Twitter că au fost admişi "în total 5 pacienţi" după atacul armat.
Televiziunile transmiteau imagini cu echipele de urgenţă lucrând pe ninsoare în jurul centrului.
Incidentul a început în jurul orei 11.30 locale (18.30 GMT) când poliţia a primit un avertisment anunţând un atac armat la un centru de planificare familială din oraşul Colorado Springs, al doilea ca mărime din statul Colorado.
Mai multe magazine situate în jurul centrului au fost închise, cu clienţii încă în interior.
Centrele de planificare familială, unde sunt practicate întreruperi voluntare de sarcină, fac de multe ori obiectul unor ameninţări sau atacuri din partea adversarilor radicali ai avortului în Statele Unite, aminteşte France Presse.
Un responsabil al Casei Albe a declarat că preşedintele Statelor Unite Barack Obama "a fost informat prin consilierul său de securitate internă Lisa Monaco" în legătură cu situaţia din Colorado Springs şi că "va fi avertizat cu privire la evoluţie".
Poliţia a anunţat un atacator dar nu exclude complet prezenţa unui al doilea..AGERPRES
SUA: Schimburi de focuri în centrul de planning familial din Colorado (poliţie)
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

6
Norvegia interzice navelor sub pavilion norvegian să intre în Strâmtoarea Hormuz
6

170
Afganistanul a atacat Pakistanul, putere nucleară: Talibanii au lovit în capitală
170

536
REUTERS Donald Trump respinge negocierile pentru oprirea războiului cu Iranul: 'Nu este interesat / Poate va veni o zi, dar nu acum'
536

15
Coreea de Sud ia în considerare acordarea de vouchere energetice suplimentare pentru a subvenționa gospodăriile vulnerabile
15

630
Slovacia s-a sucit: Renunţă să blocheze reînnoirea sancţiunilor UE împotriva Rusiei
630

24
UE nu vede îngrijorări imediate privind aprovizionarea cu petrol, în ciuda perturbărilor suferite de Iran
24

86
'Facem mulți bani': Trump laudă creșterea prețului petrolului, provocând furia senatorilor
86

703
Tensiunile din Iran au dus la creșterea Euriborului. Ce înseamnă pentru românii cu credite ipotecare
703

2.963
Trump intră în forță în criza din Golf - Nave de război trimise pentru a redeschide Strâmtoarea Ormuz
2.963

5.341
Se formează încet o nouă alianță anti-SUA în Orientul Mijlociu: planul pus în mișcare de Iran
5.341

170
Iranul amenință SUA și Israel: 'Forţele noastre armate sunt ferm determinate să dea inamicului o lecţie memorabilă'
170

6.957
Se încinge scandalul între Trump și președintele Israelului: Este un tip slab și jalnic/ „Demnitatea, independența și suveranitatea” Israelului nu sunt de vânzare
6.957

3.054
Încă o carte detonează familia regală britanică: Regina Camilla, prințul Harry și controversata Meghan Markle sunt în centrul atenției
3.054
















Comentează