Statele Unite ale Americii (SUA) au anunţat joi sancţiuni împotriva unui parlamentar ucrainean considerat "agent al Rusiei", pentru tentativă de ingerinţă în alegerile prezidenţiale americane din 3 noiembrie, informează AFP.
"Andrii Derkaci, membru al Parlamentului ucrainean, este un agent rus activ de peste zece ani de zile, încă în contact strâns cu serviciile de informaţii ruse", a anunţat într-un comunicat Departamentul Trezoreriei al SUA. Guvernul american îl acuză de "ingerinţe străine menite să submineze alegerile prezidenţiale din 2020 din SUA". Potrivit Departamentului Trezoreriei, sancţionarea este "un avertisment clar dat Moscovei şi mandatarilor săi: aceste activităţi nu vor fi tolerate".
Andrii Derkaci a publicat în luna mai un montaj de înregistrări menite să demonstreze pretinse fapte de corupţie ale candidatului democrat la prezidenţiale Joe Biden. Departamentul Trezoreriei subliniază că aceste documente vizează să susţină teze "nefondate" pentru "a discredita" responsabili americani.
Vara aceasta, preşedintele republican Donald Trump, candidat pentru al doilea mandat, avându-l contracandidat democrat pe Joe Biden, a redistribuit pe Twitter un mesaj ce conţinea aceste înregistrări, denunţate deja de serviciile de informaţii americane drept o încercare a Rusiei de a-l "denigra" pe candidatul democrat.
La sfârşitul lui 2019, Andrii Derkaci a avut o întrevedere cu Rudy Giuliani, avocatul personal al lui Donald Trump.
De asemenea, alţi trei ruşi sunt sancţionaţi în calitate de angajaţi ai Internet Research Agency (IRA), organizaţie rusă apropiată Kremlinului considerată una dintre principalele celule secrete care au contribuit la manipularea reţelelor sociale în SUA. IRA a fost deja înscrisă pe lista neagră a SUA pentru tentativă de amestec în alegerile de la mijloc de mandat din 2018.
SUA sancţionează un parlamentar ucrainean pentru tentativă de ingerinţă în alegerile prezidenţiale
București
9°C
Articole Similare

0
Iranul amenință direct populația din Marea Britanie, țară în care trăiesc mulți români: Decizia lui Starmer pune în pericol cetățenii
0

364
A fost găsit cel mai bătrân om din lume: Are toate viciile despre care se spune că scurtează viața. Nu ia niciun medicament
364

403
Analiză: Cum s-a transformat războiul din Iran într-o problemă scăpată de sub control pentru Trump
403

782
Destinațiile de lux mai râvnite decât Dubai: Goniți de război, bogații lumii au găsit noi refugii, mult mai exclusiviste
782

10
Studiu: Rata de topire a gheţarilor din Himalaya s-a dublat din anul 2000
10

1.300
Răsturnare de situație: După amenințările lui Trump, Marea Britanie cedează și îi lasă pe americani să folosească bazele pentru atacuri asupra Iranului
1.300

4.081
Armata iraniană lansează o amenințare fără precedent: "Nu vor mai fi în siguranţă nici măcar în timpul călătoriilor sau în vacanţe"
4.081

1.213
Trump consideră că SUA au câștigat războiul cu Iranul: 'Le-am distrus totul. Nu ştiu dacă ar fi posibil să fii lovit şi mai tare'
1.213

1.184
La Pentagon se fac pregătiri pentru o inazie terestră în Iran: Se așteaptă doar ordinul lui Donald Trump
1.184

1.219
Vladimir Putin își trimite ”umbra” la Budapesta, pentru a supraveghea alegerile: Viktor Orban are mari emoții
1.219

1.598
Trump estimează că Iranului i-ar trebui "zece ani" pentru a se reconstrui după război: "Dacă rămânem mai mult timp, nu îşi vor mai reveni niciodată"
1.598

1.917
Ucraina face un pas strategic major și își extinde prezența militară în Orientul Mijlociu
1.917

5.790
VIDEO Rumoare în lumea islamică: Iranul lovește în zona locurilor sfinte din Orașul Vechi al Ierusalimului
5.790
















Comentează