Statele Unite nu au în plan o schimbare a politicii de sancţiuni aplicate Venezuelei 'fără paşi constructivi' din partea preşedintelui acestei ţări, Nicolas Maduro, pentru restabilirea democraţiei, a indicat purtătoarea de cuvânt a Consiliului de Securitate Naţională de la Casa Albă, Adrienne Watson, transmite Reuters.
'Politica noastră de sancţiuni împotriva Venezuelei rămâne neschimbată. Vom continua să ne implementăm şi să ne impunem sancţiunile împotriva Venezuelei', a declarat Watson, după ce cotidianul Wall Street Journal (WSJ) a scris că Washingtonul se pregăteşte să relaxeze unele sancţiuni spre a permite corporaţiei Chevron să reia extracţia de petrol în ţara sud-americană.
Conform WSJ, în schimbul relaxării sancţiunilor, guvernul lui Maduro ar relua negocierile cu opoziţia din Venezuela pentru a discuta condiţiile necesare organizării de alegeri prezidenţiale libere şi corecte în 2024.
Preşedintele american Joe Biden a anunţat sâmbătă eliberarea de către Venezuela a şapte deţinuţi americani, guvernul de la Caracas informând în paralel că doi venezueleni, identificaţi drept nepoţii soţiei preşedintelui Maduro, au fost eliberaţi de Washington, potrivit AFP.
Anunţul de sâmbătă se înscrie în contextul unei încălziri a relaţiilor între Caracas şi Washington.
SUA, care nu au recunoscut realegerea lui Maduro în 2018, au încercat îndepărtarea lui de la putere aplicând Venezuelei o serie de sancţiuni, în principal un embargou asupra importurilor americane de petrol din această ţară.
În martie, Venezuela a eliberat din detenţie doi cetăţeni americani după vizita surpriză la Caracas a unor emisari americani de înalt nivel.
Invazia din Ucraina şi sancţiunile contra Rusiei au făcut să crească tensiunile în jurul preţului petrolului, în vreme ce Venezuela rămâne un producător major, dar şi un aliat al Moscovei.
Potrivit unor analişti, în acest context Washingtonul ar putea fi tentat să atenueze sancţiunile împotriva Venezuelei.
SUA rezistă tentației, în ciuda tensiunilor din jurul prețului petrolului: 'Politica noastră de sancţiuni împotriva Venezuelei rămâne neschimbată'
București
3°C
Articole Similare

75
Noul lider suprem al Iranului ar putea fi mort, anunță Donald Trump
75

11
Kim Jong Un testează lansări de rachete balistice alături de fiica sa, potențial succesor
11

349
Haos în Bagdad: ambasada SUA, sub asediu! Washingtonul ordonă evacuarea de urgență a cetățenilor americanilor
349

25
Franța respinge informațiile privind trimiterea unor nave de război în Strâmtoarea Ormuz
25

1.082
Iranul amenință Ucraina cu atacuri directe/ Răspunsul Kievului
1.082

71
În plin război cu Iranul și Libanul, Israelul are o lipsă foarte mare de interceptoare de rachete balistice
71

478
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia a lansat un atac combinat masiv asupra regiunii Kiev, folosind aproape 500 de drone și rachete, inclusiv rachete Zircon
478

654
'Armata din umbră' a Kremlinului, compromisă de o gafă incredibilă: Google Translate a dezvăluit planurile secrete
654

1.154
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
1.154

1.678
Arma ieftină cu care SUA vrea să oprească Iranul: 10.000 de drone din Ucraina, trimise pe frontul din Orientul Mijlociu
1.678

734
Nor toxic deasupra Iranului: Incendiile de la rafinării ar putea provoca ploi acide în mai multe țări din Asia Centrală
734

1.065
Scene oribile în casa unei femei: Poliția a găsit aproape 100 de pui de pisică morți într-un congelator din Cehia
1.065

1.372
FOTO Budapesta, acoperită de afișe anti-Zelenski înaintea alegerilor. Orban se confruntă cu cea mai mare provocare politică din ultimii 16 ani
1.372















Comentează