Administraţia americană a anunţat joi o recompensă în valoare de 10 milioane de dolari pentru informaţii despre presupusa ingerinţă a Rusiei în procesul electoral din SUA, atât din trecut, cât şi din prezent, cu câteva luni înainte de alegerile la jumătate de mandat preconizate să aibă loc în noiembrie, relatează EFE.
Departamentul de Stat menţionează într-un comunicat de presă că se oferă această sumă oricărei persoane care furnizează informaţii care ar conduce la "identificarea sau localizarea oricăror străini, inclusiv entităţi străine, care au fost sau sunt implicaţi în ingerinţe în alegerile americane".
Recompensa va fi oferită de asemenea oricărei persoane care furnizează informaţii de natură să servească la prevenirea sau contracararea unui astfel de act, informează Agerpres.
În mod concret, precizează Departamentul de Stat, autorităţile americane caută date despre Agenţia de Cercetare a Internetului (IRA), pe care SUA o descriu ca fiind o instituţie rusă despre care se crede că este implicată în operaţiuni de interferenţă electorală.
Se presupune că această agenţie şi-a început amestecul în sistemul politic al SUA în 2014 şi s-a folosit de alegerile prezidenţiale din 2016 ca să semene "discordie" în societatea americană.
Departamentul de Stat afirmă că IRA îşi desfăşoară activităţile prin intermediul unor companii ruseşti, precum MediaSintex, GlavSet şi MixInfo.
Administraţia americană şi-ar dori de asemenea informaţii despre cetăţeanul rus Ievgheni Viktorovici Prigojin, pe care îl acuză de finanţarea IRA prin intermediul companiilor "pe care le controlează": Concord Management & Consulting şi Concord Catering.
În paralel, Washingtonul speră să obţină informaţii despre o serie de alţi cetăţeni ruşi pe care îi suspectează că ar avea legătură cu Agenţia de Cercetare a Internetului, pe care îi identifică drept Irina Viktorovna Kaverzina, Vladimir Venkov, Mihail Ivanovici Bîstrov şi Aleksandra Iurievna Krîlova, printre alţii.
Aceste persoane sunt acuzate că au desfăşurat operaţiuni de obstrucţionare, alterare sau zădărnicire a activităţilor guvernului prin "fraudă şi înşelăciune" cu scopul de a interveni în alegerile din SUA, inclusiv în cele prezidenţiale din 2016.
Acuzaţiile SUA împotriva Rusiei privind presupusa ingerinţă în alegerile prezidenţiale din 2016, câştigate de republicanul Donald Trump, s-au făcut auzite constant în ultimii ani şi au deteriorat relaţiile dintre cele două ţări, deja grav afectate după anexarea Crimeii de către Rusia în 2014 şi care s-au degradat şi mai mult după invazia rusă în Ucraina la 24 februarie, notează EFE.
SUA oferă o recompensă de 10 milioane de dolari pentru dovezi împotriva Rusiei
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

459
Ruptură pe axa SUA-UE: Europa protestează vehement, după ce americanii au ridicat sancțiunile pe petrolul rusesc
459

562
Cât de real este riscul unui nou război mondial – ce spun analiștii despre tensiunile internaționale
562

916
Lovitură în AI: o româncă doctor la Harvard își vinde startupul către Databricks, compania care a făcut doi români miliardari
916

1.597
Directorul adjunct al Agenției Fars, un apropiat al Gardienilor Revoluției, dezvăluie care sunt planurile de război ale Iranului
1.597

1.250
Suspiciuni puternice că în spatele strategiei Iranului s-ar afla Rusia și ”mâna ascunsă a lui Putin” (ministrul britanic al Apărării)
1.250

1.360
Gest neașteptat din partea Iranului. Permite trecerea a două nave indiene prin strâmtoarea Ormuz, în pofida blocadei impuse de Teheran
1.360

47
VIDEO Escaladare – Eșec în negocieri pentru Liban: „Oferta preşedintelui Aoun de a negocia cu Israel nu a primit răspuns” / Tel Avivul ameninţă cu noi distrugeri
47

2.510
VIDEO Porci mistreți cu carnea albastră. Vânătorii au intrat în alertă/ Cazurile s-au înmulțit
2.510

4.374
Iranul îi adresează o întrebare retorică lui Trump: „De ce strâmtoarea Ormuz este încă închisă şi de ce niciun petrolier nu poate trece prin ea?”
4.374

1.565
Tehnologie românească pe frontul din Orientul Mijlociu: AI dezvoltat în România ajută armata SUA să intercepteze drone iraniene
1.565

3.298
VIDEO Sfidare totală a iranienilor: lumea a ieșit în stradă în favoarea regimului, în plin război cu SUA / Președintele și şeful securităţii au mărșăluit alături de oameni
3.298

2.659
Tensiunile escaladează - Șefa diplomației UE lansează un avertisment: 'SUA vor să divizeze Europa'
2.659

1.470
România are motiv să se teamă. Teheranul amenință că ar putea ataca orice bază folosită de SUA împotriva Iranului
1.470
















Comentează