SUA au arătat lipsă de respect faţă de celelalte ţări membre ale NATO, afirmă un înalt consilier al preşedintelui polonez

Autor: Diana Pană

Publicat: 02-04-2026 06:30

Article thumbnail

Sursă foto: behorizon.org

Statele Unite au manifestat lipsă de respect faţă de celelalte ţări membre ale NATO declarând războiul contra Iranului fără a le consulta în prealabil, a afirmat miercuri un înalt consilier al preşedintelui polonez, relatează AFP, citat de Agerpres.

''Situaţia din Orientul Mijlociu, ce rezultă înainte de orice din decizii ale Israelului şi SUA, ar fi putut face obiectul consultărilor prealabile cu aliaţii în cadrul NATO'', a spus Marcin Przydacz, şeful Biroului pentru politică internaţională al preşedintelui Karol Nawrocki.

''Dacă aliatul nostru de pe malul celălalt al Atlanticului vrea un ajutor european, un minim de respect ar cere ca el să se consulte în amonte şi nu doar atunci când apar probleme'', a adăugat el la postul de radio privat ZET.

Europa, chemată totuși să sprijine SUA

În aceeaşi declaraţie, Przydacz le-a cerut totuşi ţărilor europene din Alianţa Nord-Atlantică ''care au mijloace, de exemplu statele ce dispun de o mare flotă'', să sprijine ''cât mai rapid aliatul'' american.

''Pentru că dacă noi, europenii - adică cei mai apropiaţi aliaţi ai Americii - nu îi ajutăm pe americani, va fi dificil să aşteptăm de la ei un sprijin în schimb'', a accentuat oficialitatea poloneză.

Preşedintele american Donald Trump le-a reproşat unor membri europeni ai NATO, printre care Franţa, Spania şi Italia, că nu au autorizat survolarea teritoriilor lor în războiul contra Iranului, declanşat de SUA şi Israel pe 28 februarie.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură8°C
Noros
România
Vânt4km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri