Secretarul Consiliului Securităţii Rusiei, Nikolai Patruşev, a declarat miercuri că, după retragerea din Afganistan, SUA îşi continuă "experimentele geopolitice" în alte regiuni ale lumii, printre acestea, în Europa şi America Latină, transmite EFE, potrivit Agerpres.
"Nu există nicio îndoială că americanii îşi vor continua experimentele geopolitice în alte regiuni ale lumii, în principal în Europa şi regiunea Asia-Pacific, precum şi în Orientul Mijlociu, Africa şi America Latină", a susţinut Patruşev, la cea de-a cincea reuniune a secretarilor consiliilor securităţii din Rusia, India, Iran, Kazahstan, Kîrgîzstan, China, Tadjikistan, Turkmenistan şi Uzbekistan.
La reuniune, dedicată situaţiei din Afganistan, Patruşev a afirmat că Washingtonul şi partenerii săi fac eforturi să menţină vechi focare de tensiune în întreaga lume sau să creeze altele noi.
"Este extrem de important în actuala etapă, când Statele Unite şi aliaţii săi urmăresc o politică menită să menţină vechile focare de tensiune sau să creeze unele noi în întreaga lume, să ne unim eforturile pentru a soluţiona problemele din domeniul securităţii'', a spus Patruşev.
Unul dintre aceste focare de tensiune continuă să fie Afganistanul, unde - potrivit lui Patruşev - ''timp de 20 de ani, pe parcursul prezenţei contingentelor militare ale ţărilor occidentale, au fost create în mod constant temeliile provocărilor şi ameninţărilor pe termen lung" în regiune.
Patruşev a apreciat că unul dintre motivele pentru care se întâmplă acest lucru o reprezintă armele ''abandonate în cantităţi industriale de coaliţia occidentală" în timpul retragerii trupelor lor din această ţară central-asiatică.
''Vorbim despre peste o mie de vehicule blindate şi vehicule blindate de transport de personal, zeci de avioane şi elicoptere, sute de piese de artilerie, mortiere, sisteme antitanc şi antiaeriene, precum şi sute de mii de arme uşoare, medii şi grele", a susţinut el, adăugând că este vorba despre arme "în valoare de zeci de miliarde de dolari".
În opinia sa, aceste arme pot fi folosite pentru intensificarea luptei armate între diferitele grupări afgane şi pentru a fi vândute pe piaţa neagră, inclusiv teroriştilor din terţe ţări.
În plus, conform declaraţiilor lui Patruşev, americanii au contribuit la creşterea traficului de droguri în Afganistan.
''Astăzi, autorităţile de la Kabul încă mai culeg roadele haosului lăsat în urmă de americani, iar situaţia în sfera social-economică se degradează rapid", a acuzat el.
Patruşev a dat asigurări că producţia de droguri în Afganistan a crescut de 40 de ori în ultimele două decenii cât timp trupele americane s-au aflat acolo. El a mai afirmat că şi afluxul de refugiaţi din Afganistan ar putea creşte semnificativ dacă situaţia socială din ţară continuă să se înrăutăţească.
SUA îşi continuă experimentele geopolitice după retragerea din Afganistan, acuză Rusia
Explorează subiectul
Articole Similare

133
Maia Sandu se teme că Rusia va ocupa R.Moldova și cere accelerarea aderării la UE 'înainte de a fi prea târziu'
133

10
Robert Fico declară că Slovacia ar trebui să decline invitaţia de a se alătura Consiliului pentru Pace
10

2.921
Germania taie ajutoarele sociale românilor. Acum sunt obligați să părăsească și țara
2.921

30
Volodimir Zelenski: Ucraina ar trebui să adere la UE până în 2027
30

2.605
'Nu știm dacă sunt vasali fericiți sau sclavi nefericiți' - Maria Zaharova, reacție acidă la interdicția UE asupra gazelor rusești
2.605

113
CJUE consideră că Ungaria a votat ilegal împotriva UE, opunându-se reclasificării canabisului la ONU
113

2.258
VIDEO 'Arăta ca o zonă de război' - Mărturii din 'Iadul alb'. Furtunile de gheață se retrag din SUA, dar lasă în urmă haos
2.258

62
Uniunea Europeană se pregăteşte să sancţioneze membri ai Gărzii Revoluţionare din Iran
62

39
Kommersant: Ministerul rus al Finanțelor propune legalizarea cazinourilor online în Rusia
39

4.881
Agenții care au aruncat SUA în aer vin acum în Europa, la unul dintre cele mai importante evenimente ale anului
4.881

5.164
VIDEO Momentul viral în care premierul britanic îl imită pe Macron: a purtat ochelari de aviator și a salutat publicul în franceză
5.164

5.852
VIDEO Imagini dramatice: Centrul istoric al unui vechi și superb oraș din Italia se prăbușește, după ce muntele efectiv s-a rupt
5.852

101
Proteste în Iran: Peste 6.000 de oameni au murit, potrivit unui ONG
101

















Comentează