Departamentul de Stat american l-a criticat joi pe preşedintele brazilian Jair Bolsonaro, pentru declaraţia de "solidaritate" cu Rusia făcută săptămâna aceasta, în timpul unei vizite la Moscova, în timp ce trupele ruseşti se concentrează la frontierele Ucrainei, transmite Reuters.
"Momentul exprimării solidarităţii preşedintelui Braziliei cu Rusia, chiar când forţele ruse se pregătesc să lanseze atacuri asupra oraşelor ucrainene, nu putea fi mai prost. Astfel se subminează diplomaţia internaţională care urmăreşte evitarea unui dezastru strategic şi umanitar, precum şi apelurile făcute chiar de Brazilia pentru o rezolvare paşnică a crizei", arată un comunicat al Departamentului.
Ministerul de externe de la Brasilia şi un purtător de cuvânt al preşedintelui Bolsonaro nu au răspuns imediat solicitării Reuters de a comenta declaraţia Washingtonului.
Comentariul SUA a constituit, potrivit agenţiei citate, o critică neobişnuit de dură la adresa guvernului celei mai mari ţări din America de Sud, cu care Statele Unite au relaţii în general cordiale. Bolsonaro a fost un aliat ideologic puternic al fostului preşedinte american Donald Trump, dar relaţiile s-au răcit în mandatul actualului preşedinte, Joe Biden, pe fondul unor dispute privind schimbările climatice şi alte probleme, apreciază Reuters.
Miercuri, în timpul vizitei de stat pe care a făcut-o în Rusia, Bolsonaro a declarat, în timp ce se afla alături de preşedintele rus Vladimir Putin, că este "solidar cu Rusia", însă nu a intrat în detalii.
Un comunicat comun difuzat ulterior de cei doi şefi de stat a arătat că "suntem solidari cu toate ţările care doresc pacea şi fac eforturi pentru ea".
Bolsonaro a mai declarat că "avem colaborări intense în forumuri internaţionale cheie, cum ar fi BRICS (grupul ţărilor cu economii emergente format de Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud - n.red), G20 şi Organizaţia Naţiunilor Unite, unde apărăm suveranitatea statelor, respectul pentru legislaţia internaţională şi Carta Naţiunilor Unite".
Departamentul de Stat al SUA a afirmat că s-a creat o "poveste falsă" conform căreia Statele Unite cer Braziliei să aleagă între Washington şi Moscova, în timp ce Bolsonaro a decis să participe la summitul cu Putin în contextul crizei ucrainene. "Nu este cazul. Ţine de faptul că Brazilia, ca o ţară importantă, pare să ignore agresiunea armată a unei mari puteri împotriva unei ţări vecine mai mici, o poziţie neconcordantă cu importanţa acordată istoric de Brazilia păcii şi diplomaţiei", arată comunicatul de la Washington.
Săptămâna aceasta, Bolsonaro a declarat presei braziliene că criza ucraineană a fost menţionată în dialogul său cu liderul de la Kremlin. "I-am spus preşedintelui Putin că Brazilia susţine orice ţară care doreşte pacea. Şi aceasta este intenţia sa".
Joi, după ce s-a întâlnit la Budapesta cu premierul ungar Viktor Orban, preşedintele brazilian a revenit asupra subiectului, afirmând că un război între Rusia şi Ucraina "nu este în interesul nimănui".
SUA condamnă solidaritatea cu Rusia a preşedintelui brazilian Jair Bolsonaro
Explorează subiectul
Articole Similare

330
VIDEO Donald Trump șochează în discursul despre Starea Națiunii: Ar trebui să am al treilea mandat! America trăiește o epocă de aur
330

98
'Sosia' lui Kim Kardashian ar fi murit după o operație estetică. Două persoane, arestate
98

231
Destinația perfectă pentru românii pasionați de mâncare: Cele mai bune bucătării din lume se află într-o singură țară
231

322
Comisia Europeană a identificat „călcâiul lui Ahile” din Europa: amplu program pentru consolidarea sistemelor naționale
322

39
Marea Britanie va impune obligativitatea autorizației de călătorie pentru vizitatorii străini
39

253
Tragedie în SUA: bărbat împușcat de poliție după ce a înjunghiat mortal patru oameni la Tacoma
253

509
Administraţia Trump, dată în judecată de 15 state americane. Care este motivul și ce acuze i se aduc
509

285
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Cele trei priorități fixate de Kiev, la patru ani de la invazie
285

403
Lockheed Martin a testat pe F-35 un sistem de identificare în luptă bazat pe inteligență artificială
403

26
Patru ani de război: Cum a schimbat lumea conflictul din Ucraina (CNN)
26

939
Medvedev amenință cu ripostă nucleară: Franța și Marea Britanie, vizate dacă livrează arme atomice Ucrainei
939

1.365
VIDEO Donald Trump, în centrul unor controverse după ce a distribuit un videoclip creat cu AI – A ironizat echipa de hochei a Canadei
1.365

95
Gardienii Revoluţiei desfăşoară exerciţii militare pe coastele insulelor de la Golful Persic
95

















Comentează