O curte de apel din California a decis luni că nu există impedimente legale care să împiedice executivul preşedintelui Donald Trump să deporteze cetăţeni din patru ţări, care beneficiază de un statut protejat pe teritoriul SUA din cauza unor condiţii umanitare în ţara de origine, transmite AFP preluat de agerpres.
Instanţa a anulat cu două voturi la unu decizia unui judecător federal din San Francisco care a blocat deportarea migranţilor provenind din Haiti, Nicaragua, El Salvador şi Sudan care se bucură de statutul de protecţie temporară (TPS). Numărul acestora este de aproximativ 300.000.
Copiii acestor refugiaţi, care au cetăţenie americană, sunt cei care au adus cazul în instanţă.
Executivul american intenţionează să pună capăt acestui tip de statut de protecţie deoarece consideră că cele patru ţări afectate de războaie şi tulburări sunt sigure acum.
Curtea de apel din California a decis că această intenţie nu are legătură cu declaraţiile ostile ale preşedintelui Trump la adresa migranţilor şi a anumitor străini, precum remarcile sale controversate din 2018 despre "ţări de rahat".
ACLU, o influentă organizaţie pentru drepturile omului şi drepturi civice, a afirmat într-un comunicat că "declaraţiile dezgustătoare ale preşedintelui despre deţinătorii statutului TPS arată în mod clar că executivul său este condus de motivaţii rasiale".
Potrivit ACLU, expulzarea acestor migranţi, care în unele cazuri au fondat familii în SUA cu zeci de ani în urmă şi ai căror copii au cetăţenia americană, nu va fi pusă totuşi în practică imediată, deoarece reclamanţii vor face un nou apel.
SUA: Câştig în recurs al executivului american în dosarul expulzării unor migranţi care beneficiază de protecţie temporară
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

23
Israelul anunță un nou val de atacuri asupra Iranului
23

611
Vacanțe compromise și zboruri anulate. Războiul din Orientul Mijlociu afectează milioane de turiști
611

1.204
Gardienii Revoluției vor capul lui Netanyahu: „Vom continua să-l vânăm şi să-l ucidem cu toată puterea noastră”
1.204

58
Autorităţile iraniene au arestat cel puţin 20 de persoane pentru legături cu Israelul
58

41
Alegeri locale în Franţa - Temele de dezbatere care ar putea duce la surprize
41

1.599
Elveţia a refuzat survolarea teritoriului său de către avioane militare americane - Legătura cu războiul din Iran
1.599

220
Japonia îi răspunde lui Trump: Orice decizie de a trimite nave militare japoneze în Orientul Mijlociu ar întâmpina „obstacole mari”
220

2.703
Industria petrolieră, consternată de postarea lui Trump despre Iran - Relație volatilă cu liderul de la Casa Albă
2.703

47
Patru palestinieni, inclusiv doi copii, uciși de forțele israeliene în Cisiordania
47

2.528
Surpriză la Havana. Negocieri secrete cu americanii - Nepotul lui Fidel Castro intră în scenă
2.528

201
Ministrul turc de externe, atac dur la Netanyahu: „Atât timp cât Netanyahu este acolo, (Israelul) va identifica mereu pe cineva drept inamic”
201

2.563
Ucraina a atacat unul dintre cele mai mari centre logistice petroliere rusești de la Marea Neagră - Centrul a mai fost vizat de atacuri
2.563

116
Explozii puternice auzite la Manama. Bahrainul găzduieşte baze militare americane
116
















Comentează