Statele Unite au lovit duminică miliţii susţinute de Iran la frontiera irakiano-siriană, omorând cel puţin cinci persoane, potrivit unui ONG, ca răspuns la înmulţirea atacurilor cu drone împotriva intereselor lor din Irak, notează AFP.
"La ordinul preşedintelui Biden, forţele militare ale Statelor Unite au efectuat atacuri aeriene defensive de precizie împotriva unor instalaţii utilizate de miliţii sprijinite de Iran în regiunea de la frontiera dintre Irak şi Siria", a indicat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, într-un comunicat, informează News.ro.
Aceste lovituri au vizat centre operaţionale şi depozite de arme situate în două locaţii din Siria şi o locaţie din Irak, potrivit Pentagonului.
Cel puţin cinci luptători irakieni pro-iranieni au fost ucişi şi mai mulţi răniţi în aceste atacuri, a indicat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), o organizaţie neguvernamentală cu sediul la Londra, care se bazează pe o vastă reţea de surse din Siria.
Potrivit agenţiei oficiale siriene Sana, un copil a fost ucis şi cel puţin trei persoane rănite.
A fost a doua operaţiune de acest fel desfăşurată împotriva unor miliţii pro-iraniene din Siria de către Statele Unite de când preşedintele Joe Biden s-a instalat la Casa Albă în ianuarie. O lovitură în estul Siriei a ucis în februarie peste 20 de luptători, potrivit OSDO.
"Ţintele au fost selecţionate, deoarece aceste instalaţii sunt utilizate de miliţii susţinute de Iran care sunt implicate în atacuri cu aeronave fără pilot (UAV, drone) împotriva personalului şi instalaţiilor americane din Irak", a adăugat purtătorul de cuvânt al Pentagonului.
Interesele americane din Irak au fost ţinta unor atacuri repetate în ultimele luni. Statele Unite acuză în mod sistematic că facţiunile pro-Iran că sunt responsabile.
De la începutul anului, peste 40 de atacuri au vizat interesele Statelor Unite în ţară, unde 2.500 de soldaţi americani sunt desfăşuraţi în cadrul unei coaliţii internaţionale pentru a lupta împotriva grupării jihadiste Stat Islamic.
SUA au lovit ținte din Irak și Siria: Joe Biden a dat ordinul de atac
Explorează subiectul
București
3°C
Articole Similare

440
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
440

769
Arma ieftină cu care SUA vrea să oprească Iranul: 10.000 de drone din Ucraina, trimise pe frontul din Orientul Mijlociu
769

426
Nor toxic deasupra Iranului: Incendiile de la rafinării ar putea provoca ploi acide în mai multe țări din Asia Centrală
426

627
Scene oribile în casa unei femei: Poliția a găsit aproape 100 de pui de pisică morți într-un congelator din Cehia
627

822
FOTO Budapesta, acoperită de afișe anti-Zelenski înaintea alegerilor. Orban se confruntă cu cea mai mare provocare politică din ultimii 16 ani
822

405
Va folosi Ciprian Ciucu Primăria Capitalei ca trambulină pentru Președinție? 'Mi se potrivesc, mai degrabă, pozițiile executive. Nu știu ce context, să n-am de ales'
405

1.300
Iranul ironizează sprijinul Ucrainei pentru aliații SUA din Golf: "Este o glumă"
1.300

832
Tensiuni în creștere: Israelul se pregătește pentru o posibilă invazie în sudul Libanului (surse)
832

2.569
Iranul amenință că va arunca tot Orientul Mijlociu în aer, dacă SUA îi atacă infrastructura energetică: 'Vom viza instalaţiile companiilor americane sau companii în care SUA deţin acţiuni'
2.569

1.653
Consumul se prăbușește în România. Datele oficiale infirmă legătura cu războiul din Iran: 'Este un risc foarte mare de recesiune'
1.653

1.259
Ce salariu are Ciprian Ciucu - Primarul general a dezvăluit cât câștigă, de fapt, în acest moment
1.259

6.014
Scene șocante la înmormântarea secretarului Consiliului Suprem de Apărare al Iranului: A fost îngropat fără cap
6.014

1.972
Tensiunile din Orientul Mijlociu lovesc turismul: Hotelurile de lux din Dubai scad prețurile
1.972















Comentează