Administraţia Trump a anulat abrupt trei briefinguri clasificate din Congres legate de criza din Iran, în unele cazuri fără a oferi niciun fel de explicaţii, relatează miercuri CNN preluat de agerpres.
Departamentul de Stat a anulat două briefinguri care erau programate pentru miercuri, au confirmat pentru CNN angajaţi din Senat şi Camera Reprezentanţilor. Pentagonul a anulat şi briefingul clasificat de joi pentru Comisia pentru servicii armate a Camerei Reprezentanţilor din cauza unor probleme de calendar, au declarat un oficial din domeniul apărării şi un membru al staffului din camera inferioară a Congresului.
John Rood, un oficial de rang înalt din Departamentul Apărării, urma să susţină acest briefing. Un purtător de cuvânt al Pentagonului a declarat că Departamentul Apărării face eforturi pentru a reprograma acest briefing.
Aleşii din Congres urmau să fie informaţi privind securitatea ambasadelor, în timp ce Comisia din Senat pentru relaţii externe avea programat un briefing de la oficiali de rang înalt ai Departamentului de Stat privind politica referitoare la Iran a administraţiei americane şi autorizarea pentru utilizarea forţei înainte de schimbările de ultim moment.
Anulările bruşte de briefinguri au loc în contextual în care unii parlamentari, în special democraţi, continuă să pună sub semnul întrebării justificarea administraţiei Trump pentru uciderea generalului Iranian Qassem Soleimani. Senatorii par şi ei deschişi să-i aplice o mustrare preşedintelui Donald Trump, sub forma unui vot pentru limitarea atribuţiilor sale în vederea unor noi acţiuni militare în Iran.
Briefingul de miercuri privind reprezentanţele diplomatice americane urma iniţial să se axeze pe situaţia din statul african Burundi, dar subiectul a fost schimbat la o evaluare globală a securităţii ambasadelor la solicitarea staffului Congresului după lovitura aeriană care l-a ucis pe generalul Soleimani.
Un membru al staffului a declarat pentru CNN că cererea de schimbare a temei de discuţie a fost depusă pe 7 ianuarie. Legea prevede briefinguri lunare pentru comisiile de securitate naţională din ambele camere ale Congresului pe tema ameninţărilor la adresa ambasadelor.
'Briefingul nu a fost reprogamat. Nu ştim de ce a fost anulat. Stafful este nemulţumit', a spus angajatul citat de CNN.
Politico a relatat primul despre anularea briefingului privind securitatea ambsadelor.
CNN a relatat luni că oficiali ai Departamentului de Stat implicaţi în securitatea ambasadelor SUA nu erau la curent cu ameninţări iminente care să fi vizat patru ambasade, au declarat doi oficiali ai Departamentului de Stat pentru CNN, subminând din nou afirmaţiile lui Donald Trump potrivit cărora generalul iranian a cărui ucidere a ordonat-o la începutul lunii reprezenta o ameninţare iminentă pentru unele reprezentanţe diplomatice.
Întrucât nu avea cunoştinţă despre presupuse ameninţări, Departamentul de Stat nu a emis avertismente privind pericole concrete pentru vreo ambasadă americană înainte ca preşedintele SUA să dea ordinul de ucidere a lui Soleimani, al doilea cel mai puternic oficial din Iran, potrivit unor surse.
Departamentul de Stat a trimis o avertizare globală pentru toate ambasadele SUA înainte de lovitura aeriană care l-a vizat pe Soleimani, a spus un oficial din departament, fapt confirmat de purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat. Avertizarea nu a fost însă direcţionată către anumite ambasade şi nu atenţiona privind un atac iminent.
Departamentul de Stat a amânat şi el miercuri audierea clasificată privind strategia administraţiei pentru Iran în ultimul moment, în contextul în care aleşii americani continuă să critice administraţia în privinţa raţiunii atacului de la începutul lunii.
'Departamentul de Stat a anulat briefingul 100%. Ştim că vor spune ceva vag, de genul că a fost o problemă logistică, deşi acest briefing este prevăzut în program de zile întregi', a spus membrul personalului citat.
Un consilier republican a respins însă ideea, punând anularea briefingului 'doar pe seama unei schimbări de program'. 'Cei care urmau să susţină briefingul au avut o problemă cu calendarul, dar Departamentul de Stat ne-a asigurat că va reprograma mai multe audieri privind Iranul în săptămânile următoare', a spus consilierul republican.
Brian Hook, reprezentantul special al Departamentului de Stat pentru Iran, şi David Schenker, asistentul secretarului de stat pentru afacerile din Orientul Mijlociu, urmau să susţină un briefing pentru Comisia pentru relaţii externe a Senatului. Schenker a revenit recent dintr-o călătorie în Orientul Mijlociu care a inclus o vizită în Irak.
Potrivit CNN, Departamentul de Stat nu a răspuns unei solicitări a postului de a comenta informaţiile despre anularea briefingurilor din Congresul SUA.
SUA: Administraţia Trump a anulat abrupt trei briefinguri clasificate privind Iranul
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

14
Război în Iran: Circa 47.000 de americani s-au întors din Orientul Mijlociu
14

1.573
Război în Orientul Mijlociu - SUA mută echipamente militare din Europa
1.573

56
Cheltuieli militare - Cehia intră pe lista neagră a lui Trump
56

1.277
Alertă în Mediterana - Un transportator rusesc de GNL, în derivă în largul costelor Maltei
1.277

3.781
Viața lui Maduro după gratii - Urlă noaptea: „Sunt președintele Venezuelei! Spuneți țării mele că m-au răpit și că ne maltratează aici!”
3.781

1.937
VIDEO Alertă în SUA, atac armat la o sinagogă. Oamenii sunt îndemnați să se adăpostească
1.937

73
Rusia acuză: „Un atac ucrainean cu drone în Doneţk a ucis opt cadre medicale”
73

44
Varșovia interzice vânzarea de alcool în timpul nopții
44

1.276
VIDEO Un taxi zburător, care poate transporta zece pasageri, a fost testat cu succes în China
1.276

60
Criza petrolului - Danemarca le cere cetăţenilor să evite deplasările cu maşina
60

3.282
„Este clar” — Un general (r.) a identificat o problemă critică de securitate în România / Principalele vulnerabilități pentru țara noastră
3.282

61
IDF confirmă că a vizat membri ai mișcării Basij din Iran în atacurile de la Teheran din ultima zi
61

2.684
Calcul cinic făcut de Trump, în plină criză energetică: „Când preţurile petrolului cresc, noi câştigăm foarte mulţi bani!”
2.684

















Comentează