Intensificarea utilizării îngrăşămintelor pe bază de azot conduc la creşterea emisiilor globale de protoxid de azot (N2O), un gaz cu efect de seră mai puţin cunoscut, complicând eforturile de limitare a schimbărilor climatice, au concluzionat oamenii de ştiinţă într-un studiu citat de Reuters.
Majoritatea atenţiei în ceea ce priveşte reducerea emisiilor de gaze care contribuie la încălzirea climei s-a concentrat asupra celui mai abundent, dioxidul de carbon, dar şi pe unul dintre cei mai potenţi, metanul, industria combustibililor fosili aflându-se sub presiune pentru reducerea în mod drastic a celor două.
Dar N20, cunoscut şi sub denumirea de ''gaz ilariant'', un agent de lungă durată ce contribuie la încălzirea climei, a beneficiat de mai puţină atenţie, notează Reuters.
"Există mult mai puţină atenţie politică acordată protoxidului de azot, şi nu la fel de multe opţiuni de atenuare, deci nivelul emisiilor continuă să crească", a declarat Glen Peters coautor al studiului, climatolog la Centrul Internaţiunal pentru Studii Climatice şi de Mediu CICERO din Oslo. Acest gaz ''face ca atingerea obiectivelor climatice să fie o provocare şi mai mare'', a precizat cercetătorul.
Pentru acest studiu realizat timp de cinci ani, ale cărui concluzii au fost publicate miercuri în jurnalul ştiinţific Nature, cercetători din 48 de instituţii din lumea întreagă au măsurat şi calculat atât emisiile de N2O naturale, cât şi pe cele cauzate de om din 1980 până în 2016.
Ei au descoperit că emisiile de N20 din agricultură au crescut anual, în medie, cu 1,4% pe parcursul celor 36 de ani. Agricultura reprezintă peste jumătate din emisiile de N20 cauzate de om.
Îngrăşămintele pe bază de azot au fost esenţiale pentru stimularea productivităţii culturilor agricole şi îmbunătăţirea securităţii alimentare la nivel mondial, însă acestea pot aduce totodată şi provocări de mediu. Azotul utilizat în agricultură poate alimenta exploziile de alge care afectează zonele costiere. În stratosferă, N2O se poate descompune formându-se alte molecule care distrug stratul de ozon ce protejează planeta de radiaţiile ultraviolete.
N2O este un poluant climatic ce poate persista în atmosferă, fiind mult mai eficient în comparaţie cu CO2 la captarea căldurii.
Utilizarea mai eficientă a îngrăşămintelor ar putea contribui la reducerea emisiilor, au subliniat autorii studiului. De asemenea, ei au făcut apel la adoptarea mai multor măsuri pentru reducerea defrişărilor, acestea contribuind la creşterea cantităţii de N20 produsă de bacteriile din sol.
STUDIU - Utilizarea îngrăşămintelor chimice alimentează emisiile de protoxid de azot care contribuie la încălzirea climei
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

489
'Lași!' Trump face anunțul care zguduie din temelii alianța NATO
489

8
Forțele israeliene au ucis o persoană și rănit alte 17 în sudul Libanului
8

627
O minte non-umană dă semne că trăiește printre noi: nu este vorba despre extratereștri, ci despre ceva mult mai greu de recunoscut
627

594
Decizie radicală: Rusia va opri exporturile de benzină de la 1 aprilie. Ce intenționează să obțină prin această mișcare
594

564
'Avem degetul pe trăgaci pentru o intervenție militară': gruparea Houthi anunță condițiile în care s-ar putea alătura războiului din Orientul Mijlociu
564

27
Planeta Marte accelerează: cercetătorii încearcă să afle de ce planeta se rotește mai repede în fiecare an
27

2.479
Iranul a dezlănțuit iadul asupra unei baze americane din Arabia Saudită: care sunt primele informații despre victime
2.479

865
Ultimatumul lui Marco Rubio: șeful diplomației SUA dezvăluie în cât timp vrea să neutralizeze capacitățile Iranului
865

811
Japonezii fac o descoperire majoră: ce vitamine pot stopa progresia bolii Parkinson
811

691
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Dronele ucrainene au atacat, a treia noapte la rând, instalațiile petroliere din regiunea Leningrad
691

932
Anunț de la Kiev: motorina din Orientul Mijlociu, soluția pentru criza combustibilului din Ucraina
932

3.249
O forță stă pregătită să intre în război alături de Iran dacă SUA și Israel vor intensifica atacurile: 'Avem responsabilitatea de a face acest lucru'
3.249

38
Rebelii Houthi amenință: „Avem degetul pe trăgaci pentru o intervenție militară directă”
38
















Comentează