Un studiu uriaș pe peste 122.000 de oameni scoate la iveală o legătură șocantă: ceea ce se întâmplă în gura noastră ar putea decide riscul de a face unul dintre cele mai mortale tipuri de cancer.
Neglijarea igienei orale nu înseamnă doar carii sau respirație neplăcută, ci ar putea tripla șansele de a dezvolta una dintre cele mai mortale forme de cancer - cel pancreatic, arată cercetătorii de la Universitatea din New York.
Oamenii de știință au identificat 27 de tipuri de bacterii și ciuperci din cavitatea bucală care pot fi transportate prin salivă în pancreas, crescând semnificativ riscul de cancer, scrie The Independent, titrează Mediafax.
Trei agenți patogeni parodontali - P gingivalis, E nodatum și P micra - au fost asociați direct cu creșterea riscului, alături de 20 de bacterii suplimentare și patru ciuperci, inclusiv candida.
Periuța de dinți, arma ta împotriva unuia dintre cele mai letale cancere
„Este mai clar ca niciodată că periajul și folosirea aței dentare nu numai că pot ajuta la prevenirea bolilor parodontale, dar pot și proteja împotriva cancerului", a declarat Dr. Richard Hayes, coautorul studiului publicat în revista JAMA Oncology.
Pe parcursul a opt ani, cercetătorii au urmărit participanții, dintre care 445 au dezvoltat cancer pancreatic.
Descoperirile ar putea permite identificarea în viitor a persoanelor cu risc ridicat, facilitând elaborarea unor planuri de prevenire personalizate pentru această boală cu rata foarte scăzută de supraviețuire.


































Comentează