O mie de atacuri asupra personalului medical, transporturilor medicale, pacienţilor şi structurilor de îngrijire au avut loc în lume în 2018, se atrage atenţia într-un raport al unei coaliţii de 30 de ONG-uri, relatează AFP potrivit Agerpres.
Acest studiu, publicat de organizaţia 'Safeguarding Health in Conflict', cu sediul la New York şi din care face parte în special Médecins du Monde, a fost desfăşurat în 23 de ţări, printre care Siria, Yemen şi Palestina.
"167 de lucrători medicali au murit în 2018 şi 710 au fost răniţi. Aceste cifre reprezintă o creştere comparativ cu 2017, an în cursul căruia au fost înregistrate 701 atacuri", relevă raportul.
Spitale, clinici sau centre de îngrijire au fost bombardate, avariate sau incendiate în cel puţin 15 ţări, a precizat studiul.
"În ciuda adoptării Rezoluţiei 2286 de către Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite în 2016 privind protecţia civililor în perioadă de conflict armat, raportul demonstrează că nu a fost luată nicio măsură de atunci pentru a proteja personalul din domeniul sănătăţii", precizează Medici fără Frontiere în comunicat, adăugând că "lumea se confruntă cu cele mai grave crize umanitare din ultimele decenii".
"Siria, Afganistanul, Israelul şi Palestina sunt ţările în care am observat cel mai mare număr de atacuri asupra personalului din domeniul sănătăţii şi asupra structurilor de îngrijire", a adăugat Médecins du Monde.
"Aceste atacuri sunt un obstacol pentru accesul la îngrijiri medicale, în special la serviciile esenţiale, pentru civilii din aceste zone de criză şi/sau de conflict", a precizat Médecins du Monde.
STUDIU - O mie de atacuri asupra personalului medical, transporturilor medicale, pacienţilor şi structurilor de îngrijire au avut loc în lume în 2018
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

406
Trump anunță ferm că nu e dispus încă să facă pace cu Iranul / Atac dur la adresa lui Zelenski: 'Ultima persoană de la care avem nevoie de ajutor'
406

31
Ce promite proiectul cripto al familiei Trump
31

692
Noul lider suprem al Iranului ar putea fi mort, anunță Donald Trump
692

24
Kim Jong Un testează lansări de rachete balistice alături de fiica sa, potențial succesor
24

1.107
Haos în Bagdad: ambasada SUA, sub asediu! Washingtonul ordonă evacuarea de urgență a cetățenilor americanilor
1.107

45
Franța respinge informațiile privind trimiterea unor nave de război în Strâmtoarea Ormuz
45

2.079
Iranul amenință Ucraina cu atacuri directe/ Răspunsul Kievului
2.079

118
În plin război cu Iranul și Libanul, Israelul are o lipsă foarte mare de interceptoare de rachete balistice
118

801
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia a lansat un atac combinat masiv asupra regiunii Kiev, folosind aproape 500 de drone și rachete, inclusiv rachete Zircon
801

895
'Armata din umbră' a Kremlinului, compromisă de o gafă incredibilă: Google Translate a dezvăluit planurile secrete
895

1.291
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
1.291

1.840
Arma ieftină cu care SUA vrea să oprească Iranul: 10.000 de drone din Ucraina, trimise pe frontul din Orientul Mijlociu
1.840

779
Nor toxic deasupra Iranului: Incendiile de la rafinării ar putea provoca ploi acide în mai multe țări din Asia Centrală
779















Comentează