Consumul de tutun poate creşte riscul de dezvoltare a depresiei şi schizofreniei, conform unui studiu recent realizat în Marea Britanie şi citat marţi de Press Association potrivit Agerpres.
O echipă de oameni de ştiinţă de la Universitatea din Bristol a analizat date prelevate de la 462.690 de persoane cu descendenţă europeană şi a obţinut dovezi conform cărora consumul de tutun a crescut riscul de depresie şi schizofrenie. În plus, cercetarea a dovedit că persoanele care suferă de astfel de afecţiuni au o predispoziţie mai mare pentru fumat.
Studiul a fost publicat miercuri în jurnalul Psychological Medicine, în acceaşi zi cu apariţia unui raport al organizaţiei Action on Smoking and Health (ASH).
În raportul ASH semnatarii fac apel la sporirea măsurilor adoptate pentru a-i ajuta pe fumătorii care suferă de afecţiuni psihice să renunţe la consumul de tutun.
Potrivit ASH, anul trecut, 78.000 de persoane din Anglia au decedat ca urmare a fumatului, principala cauză a reducerii cu 10-20 de ani a speranţei de viaţă în cazul persoanelor cu afecţiuni psihice.
''Indivizii cu afecţiuni psihice sunt deseori ignoraţi în cadrul eforturilor noastre de reducere a prevalenţei fumatului, ceea ce conduce la inechităţi în domeniul sanitar'', a declarat doctor Robyn Wootton, cercetătoare la Universitatea din Bristol.
''Studiul nostru demonstrează că ar trebui să facem toate eforturile pentru a preveni iniţierea fumatului şi pentru a încuraja încetarea fumatului din cauza consecinţelor asupra sănătăţii mintale şi a celei fizice'', a adăugat specialista.
Conform ASH, prevalenţa fumatului în rândul persoanelor care suferă de afecţiuni psihice este cu 50% mai mare comparativ cu populaţia generală.
Studii anterioare cu privire la această asociere nu au putut stabili dacă este vorba despre o relaţie cauză-efect.
Raportul ASH a fost finanţat de Serviciul de Sănătate Publică din Anglia (Public Health England).
Potrivit Ann McNeill, copreşedinte al Mental Health and Smoking Partnership, ''a-i ajuta pe oamenii cu afecţiuni psihice să renunţe la fumat este cel mai bun mod de a-i ajuta să trăiască mai mult''.
''Deşi am observat că rata fumatului a scăzut dramatic pentru populaţia în ansamblu în ultimele patru decenii, nu am observat acelaşi declin în cazul persoanelor cu afecţiuni psihice'', a precizat McNeill.
La începutul acestui an a fost publicat în British Journal of Psychiatry un studiu care prezintă dovezi conform cărora consumul de tutun creşte riscul de tulburare bipolară, notează Press Association.
Studiu îngrijorător: Fumătorii au șanse mari să devină depresivi și schizofrenici
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

22
Un antreprenor australian susține că a creat un vaccin împotriva cancerului pentru câinele său fără să aibă studii medicale
22

27
Investiţii de peste 73 de milioane de lei la Spitalul Clinic Judeţean din Oradea în anul 2025
27

77
Alexandru Rogobete anunţă construirea a patru centre dedicate tratării persoanelor cu dependenţe şi finanţate din fonduri externe
77

74
Ministrul Sănătăţii, despre dezincriminarea consumului de droguri: "Este o discuţie întreagă"
74

38
Constanța se confruntă cu un deficit de 40 de medici de familie. CAS deschide o nouă sesiune de contractare
38

56
Lipsă de ser antibotulinic la Spitalul Județean Bihor, semnalată după o situație critică
56

29
Unifarm și B. Braun: un parteneriat strategic pentru siguranța actului medical
29

18
Spitalul din Tecuci va fi dotat cu echipamente moderne pentru depistarea rapidă a infecţiilor şi bolilor de sânge
18

56
Un nou spital de psihiatrie ar putea fi construit la Oradea
56

3.543
VIDEO Secretarul general al OCDE: Intenţia mea este să transmit invitaţia ca România să adere la OCDE în iunie
3.543

47
Două persoane au murit din cauza meningitei în sud-estul Angliei
47

43
Studiu: 7 din 10 persoane declară că fac periodic analize preventive sau controale stomatologice
43

15
Gestionarea alergiilor la copii - tema summitului organizat sâmbătă de Asociaţia Română de Educaţie în Alergii
15
















Comentează