Mai mult de jumătate (55%) dintre companiile globale mari nu reuşesc să oprească în mod eficient atacurile cibernetice, relevă datele studiului "State of Cybersecurity Resilience 2021", realizat de Accenture Research şi publicat joi, conform agerpres.
Potrivit cercetării, patru din cinci respondenţi (81%) consideră că "a fi cu un pas înaintea atacatorilor este o luptă constantă, iar costul este nesustenabil", această pondere fiind în creştere cu 12% faţă de anul trecut.
De asemenea, în timp ce 82% dintre respondenţii sondajului şi-au majorat bugetele de securitate cibernetică anul trecut, numărul atacurilor de succes (care includ accesul neautorizat la date, aplicaţii, servicii, reţele sau dispozitive) a crescut, în medie, cu 31% în comparaţie cu datele din 2020, la 270 de atacuri/companie.
În acelaşi timp, raportul evidenţiază că, deşi două treimi (67%) dintre organizaţii consideră că ecosistemul lor este sigur, atacurile indirecte au reprezentat 61% dintre toate atacurile cibernetice din acest an, în creştere faţă de 44% în anul anterior.
Totodată, studiul a identificat un grup mic de companii - Cyber Champions - care nu numai că excelează la rezilienţa cibernetică, ci se şi aliniază la strategia de afaceri pentru a obţine rezultate mai bune şi un randament mai bun al investiţiilor în securitatea cibernetică.
Accenture Research a intervievat, în perioada martie - aprilie, 4.744 de directori de companii cu venituri anuale de cel puţin 1 miliard dolari din 23 de industrii şi 18 ţări din America de Nord şi de Sud, Europa şi Asia-Pacific. Pentru a defini patru niveluri de rezilienţă cibernetică, a fost efectuată o analiză pe un eşantion de 3.455 de organizaţii, Cyber Champions reprezentând 5% dintre acestea.
Accenture este o companie globală de servicii profesionale cu abilităţi de top în domeniul digital, cloud şi securitate, cu 624.000 de angajaţi în peste 120 de ţări.
Studiu - 55% dintre companiile globale mari nu reuşesc să oprească în mod eficient atacurile cibernetice, această pondere fiind în creştere cu 12% faţă de 2020
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

432
Lovitură în AI: o româncă doctor la Harvard își vinde startupul către Databricks, compania care a făcut doi români miliardari
432

6
Premierul Republicii Moldova cere instituțiilor reducerea cu 20% a cheltuielilor de transport în contextul scumpirii carburanților
6

844
'Le dăm 100 de lei, la fel ca Ceauşescu': Un economist arată adevărul din spatele măsurii adoptate de Guvern privind veniturile românilor
844

13
OMV Petrom se implică în explorarea gazelor din sectorul bulgăresc al Mării Negre
13

25
'TraceMap': Noua tehnologie AI a Comisiei Europene care combate fraudele alimentare
25

2.588
Theodor Stolojan, lecție pentru guvernanți: 'Scăderea accizelor la carburanți ar fi o greșeală. Nu pot să protejez întreaga populație'
2.588

2.518
Pe străzile din România circulă mașini fantomă: Înmatriculate în șapte țări diferite și cu kilometrajul dat mult înapoi
2.518

4.072
Europa va avea un nou furnizor de gaze. O mișcare strategică care promite să redefinească viitorul energetic
4.072

32
Răspuns rapid din partea României pentru a sprijini Republica Moldova în gestionarea poluării de pe Nistru
32

959
DOCUMENT: Criza carburanților ajunge pe masa coaliției: plafonare de preț, subvenție la pompă și repornirea Petrotel, propuse de ministrul Energiei
959

2.808
FOTO Premierul Bolojan a răbufnit pe şantierul liniei de cale ferată din vestul țării, unde sunt întârzieri: Trebuie date penalități! Este o lipsă de mobilizare a celor doi constructori
2.808

1.649
Fostul ministru al Energiei explică ce se întâmplă cu gazul din Neptul Deep după controversele apărute: 'Se salvează niște costuri'
1.649

2.026
Zelenski „tună și fulgeră” după ce americanii au ridicat sancțiunile la petrolul rusesc: „Nu e decizia corectă!”
2.026
















Comentează