La 13 ani după succesul înregistrat de filmul "Finding Nemo", studiourile Pixar realizează o continuare, aducând de această dată în prim-plan un personaj secundar în prima peliculă, peştele amnezic Dory, informează joi AFP.
"Finding Nemo", odiseea submarină a peştelui superanxios Marlin, plecat să îşi găsească fiul dispărut, Nemo, a câştigat un premiu Oscar şi a avut încasări de aproape un miliard de dolari în 2003. Noua peliculă, "Lumea lui Dory", recurge la vocile unor celebrităţi ca Ellen DeGeneres, Idris Alba şi Diane Keaton, prezentând epopeea tovarăşei zăpăcite a lui Marlin, peştişorul albastru Dory, plecată în căutarea propriei familii.
Într-o perioadă în care la Hollywood se realizează continuări ale multor filme, produse în mare parte de studiourile Disney, compania mamă a Pixar, 13 ani între două filme pare o eternitate, ţinând seama că, pe măsura trecerii timpului, ataşamentul publicului faţă de o poveste sau nişte personaje poate scădea. "Naşul III", lansat în 1990, la 16 ani după precedentul film recompensat cu Oscar, a fost un eşec, iar "Zoolander 2", proiectat în luna februarie, la 15 ani după primul, a trecut neobservat. Fără a mai vorbi de "Bambi II", "Blues Brothers II", care au avut aceeaşi soartă.
Alte producţii au ieşit totuşi din acest tipar, de exemplu "Creed" şi "Mad Max: Fury Road", lansate la zece ani după primele, care s-au bucurat de succes la critici, public şi în box office. De menţionat şi "Star Wars: The Force Awakens", care a înregistrat un record de încasări în Statele Unite, la zece ani după episodul precedent, lucru care demonstrează măiestria de marketing a Disney.
Jeff Bock, expert în box office la Exhibitor Relations, se aşteaptă ca "Lumea lui Dory", care va fi lansat la jumătatea lunii iunie, să fie un succes al verii şi să înregistreze încasări de un miliard de dolari.
La filmul de desene animate au participat aproape 250 de persoane, una din marile provocări fiind introducerea progreselor din ultimii 13 ani în animaţia digitală, rămânând fidel însă universului vizual iniţial. În scena întâlnirii dintre Marlin şi Dory, de exemplu, prezentată în cele două filme, diferenţa este evidentă: în prima peliculă, apa este invizibilă şi fără textură, universul submarin fiind evocat prin mişcările algelor şi ale înotătoarelor peştilor. În "Dory" se pot observa salinitatea mării şi planctonul, efectele optice ale apei, jocul de umbră şi lumină al soarelui pe alge şi recife, bulele de aer, nisipul mişcător etc.
Prezentatoarea TV Ellen DeGeneres este cea care îşi împrumută din nou vocea lui Dory.AGERPRES
Studiourile Pixar realizează o continuare a filmului de desene animate Finding Nemo
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

0
Corbii sunt mai inteligenţi decât se credea şi memorează teritoriile de vânătoare ale prădătorilor (studiu)
0

4
În pofida reputaţiei lor pacifiste, maimuţele bonobo sunt agresive, în special faţă de masculi (studiu)
4

1
Îngrijorări în Franţa cu privire la siguranţa operelor de artă împrumutate muzeului Luvru Abu Dhabi
1

5
Premiul Pritzker pentru arhitectură, atribuit chilianului Smiljan Radic Clarke
5

3
Quentin Tarantino va regiza o piesă de teatru care va avea premiera la Londra în 2027
3

5
Regele Harald al V-lea al Norvegiei şi-a reluat angajamentele oficiale după spitalizarea din Spania
5

9
Astronomii au dezvăluit adevărata mărime a Superroiului galactic Vela, ascuns în spatele Căii Lactee (studiu)
9

10
Scriitoarea suedeză Margareta Magnusson, autoarea unui bestseller despre "curăţenia morţii", a decedat la 92 de ani
10

6
O tibie de mari dimensiuni, descoperită în New Mexico, aparţine unei rude a lui T-rex (studiu)
6

11
Trupa britanică Humour concertează în premieră la Bucureşti, pe 17 martie
11

21
Debut editorial al solistului Trupei Hara, Flavius Buzilă, cu povestiri adevărate transpuse cu umor şi autoironie
21

35
Spectacolele Holograf vor avea loc aşa cum au fost anunţate - 'The show must go on'
35

16
Ambasadorul George Bologan: Inteligenţa artificială trebuie să fie un sprijin, nu un înlocuitor al omului în comunicare
16

















Comentează