Preşedintele PNL Dolj, Ştefan Stoica, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că activitatea de deszăpezire a Craiovei după ninsoarea de la finalul lunii februarie-începutul lunii martie a fost tratată cu superficialitate de către conducerea primăriei, iar primarul Mihai Genoiu ezită să sancţioneze persoanele responsabile, informează agerpres.ro.
"Deszăpezirea Craiovei a fost tratată cu superficialitate de conducerea primăriei, de domnul primar Genoiu şi de cei din aparatul domniei sale, după ninsoarea de la începutul lui martie. Am solicitat un punct de vedere, iar domnul primar Genoiu recunoaşte că domnul viceprimar Adi Cosman este de vină, că doamna Delia Ciucă (n. red.: şefa Direcţiei Servicii Publice) şi adjunctul acesteia, Alin Glăvan, ar fi responsabili de această activitate", a spus Stoica.
Preşedintele PNL Dolj a mai afirmat că Primăria Craiova şi SC Salubritate Craiova SRL, societatea Consiliului Local care se ocupă de activitatea de deszăpezire, nu au prezentat până acum o situaţie privind derularea contractelor încheiate în acest sens.
"Vom reveni cu o adresă în care să întrebăm dacă cumva organizaţia PSD Dolj nu îi dă un vot de blam domnului Genoiu pentru această activitate. Salubritatea, care are în sarcină această activitate, încă nu a transmis situaţia de lucrări şi nu ştim numărul de utilaje cu care s-a acţionat şi cât a fost prevăzut iniţial, pentru că primăria nu a răspuns la aceste întrebări. Faptul că au fost obligaţi copiii să nu meargă la şcoală şi să recupereze sâmbăta, duminica este exclusiv din cauza administraţiei Genoiu. Vom continua să adresăm întrebări primarului Craiovei pentru a afla dacă persoanele respective au fost sancţionate cel puţin cu un avertisment", a mai afirmat Ştefan Stoica.
Stoica (PNL Dolj): Deszăpezirea Craiovei a fost tratată cu superficialitate de conducerea primăriei
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

1
Vladimir Lipaev susține că economia României este afectată de sancțiunile UE împotriva Rusiei
1

455
MAE anunță atacuri cibernetice asupra site-urilor sale: Intervenție de urgență a autorităților
455

1.429
Liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, iese la atac: Guvernul Bolojan a construit un proiect de buget mincinos de la cap până la coadă
1.429

2.838
Claudiu Târziu, după votul din Parlament pe solicitarea SUA: "Opoziția a căzut într-o capcană. AUR sigur e deranjat de eticheta de anti-americani"
2.838

3.707
'Nu a fost o tocmeală'. Consilierul lui Nicușor Dan rupe tăcerea despre negocierile cu Zelenski
3.707

1.704
Jocuri politice pe banii țării! Lider PNL: PSD împreună cu AUR şi Simion au pus la cale o conspiraţie prin care vor să facă bugetul României ţăndări
1.704

691
Primarul Capitalei anunță actualizarea chiriilor pentru locuințele "convenabile", după 20 de ani: "Am propus un amendament"
691

3.316
Theodor Stolojan, lecție pentru guvernanți: 'Scăderea accizelor la carburanți ar fi o greșeală. Nu pot să protejez întreaga populație'
3.316

1.014
DOCUMENT: Criza carburanților ajunge pe masa coaliției: plafonare de preț, subvenție la pompă și repornirea Petrotel, propuse de ministrul Energiei
1.014

6.065
Gigi Becali îl face praf pe George Simion după scandalul pe tema dislocării de trupe SUA în România: 'Bă, dacă sunteți suveraniști apărați-vă singuri. Nu mai mergeți să dați mâna cu oamenii'
6.065

3.267
FOTO Premierul Bolojan a răbufnit pe şantierul liniei de cale ferată din vestul țării, unde sunt întârzieri: Trebuie date penalități! Este o lipsă de mobilizare a celor doi constructori
3.267

1.765
Fostul ministru al Energiei explică ce se întâmplă cu gazul din Neptul Deep după controversele apărute: 'Se salvează niște costuri'
1.765

169
Deputatul AUR Andrei Gușă: "Sistemul a decis implicarea de facto a României în două războaie în mai puțin de 24 de ore! Vrem pace!"
169















Comentează